Cinci aeronave redirecționate de pe Aeroportul Henri Coandă din cauza ceții

  • 06 Februarie 2018 13:13
Cinci aeronave redirecționate de pe Aeroportul Henri Coandă din cauza ceții

Cinci aeronave care urmau să aterizeze marți pe Aeroportul Internațional Henri Coandă din București au fost redirecționate pe aeroporturile din Constanța și Sibiu, din cauza ceții, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB), Teo Postelnicu.

Potrivit sursei citate, pe Aeroportul Kogălniceanu au ajuns trei aeronave TAROM, care veneau de la Cluj, Oradea și Satu Mare, și o cursă Wizz Air, care se întorcea din Roma.

Pe aeroportul sibian a aterizat cursa TAROM, de la Sofia.

"Decizia cu privire la aterizarea pe un aeroport revine exclusiv comandantului aeronavei", a precizat Teo Postelnicu.

De asemenea, cursa TAROM spre Belgrad a fost anulată.

Marți, până în prezent, pe Aeroportul Henri Coandă au avut loc 130 de aterizări/decolări.

Sursa: Agerpres

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
6,63
Ploaie ușoară
Umiditate:99 %
Vint:4,12 m/s
Sat
6
Sun
3
Mon
3
Tue
3
Wed
3
Arhivă Radio Chișinău