Cifrele invocate de Putin și Dodon privind ascensiunea relațiilor moldo-ruse, contrazise de statistica oficială
-
31 Octombrie 2018 18:25
Rusia consideră Republica Moldova drept unul din partenerii săi prioritari din spațiul CSI, a declarat astăzi liderul rus, Vladimir Putin, în cadrul întrevederii cu omologul său moldovean. Igor Dodon consideră Rusia partener strategic al Moldovei și că cele două state ar avea o istorie comună și relații frățești. Cei doi au prezentat relațiile dintre cele două state ca fiind în ascensiune, folosind cifre care nu corespund datelor statistice, iar atât presa rusă, cât și experții de la Chișinău consideră vizita drept una electorală, care nu se va solda cu ceva concret.
Igor Dodon a avut în prima sa zi a vizitei la Moscova o întrevedere cu Patriarhul rus Kirill, care recent și-a anulat în ultimul moment vizita în Republica Moldova și cu președintele rus, Vladimir Putin.
Potrivit presei ruse, care citează declarațiile celor doi oficiali de la începutul întrevederii, Igor Dodon a accentuat importanța relațiilor Republicii Moldova cu Rusia, pe care le-a calificat drept „frățești” și s-a pronunțat în favoarea „aprofundării parteneriatului strategic”.
El a vorbit și despre biserica ortodoxă moldovenească, spunând că este parte a celei ruse.
Iar în privința reglementării conflictului transnistrean, Igor Dodon s-a pronunțat în favoarea menținerii actualei misiuni de pacificare sub egida Rusiei, deși autoritățile de la Chișinău vorbesc de mai mulți ani despre necesitatea transformării acesteia în una civilă. De asemenea, el a anunțat că până la sfârșitul anului va avea o nouă întrevedere cu liderii separatiști de la Tiraspol.
El a abordat și subiectul migranților moldoveni în Rusia, spunând că aceștia trimit acasă anual peste un miliard de dolari, deși potrivit datelor Băncii Naționale, cifra este de aproape trei ori mai mică.
La rândul său, Vladimir Putin a declarat relațiile cu Republica Moldova drept prioritare printre țările din spațiul CSI. El a remarcat majorarea exportului de producție vinicolă pe piața rusă, menționând că în general, exporturile moldovenești pe piața rusă au crescut cu 40%, în 2017, deși datele Biroului Național de Statistică de la Chișinău arată o creștere mai mică de 10 la sută. Vladimir Putin a mai declarat că exportul de mărfuri moldovenești piața rusă a crescut și în prima jumătate a acestui an cu 14%, deși datele statistice arată că, din contra, acestea s-au redus cu 8 la sută.
Vizita lui Igor Dodon la Moscova, nu poate fi privită în alt context decât cel electoral, a comentat pentru Radio Chișinău observatorul politic Nicolae Negru. El susține că Rusia va miza pe Partidul Socialiștilor la parlamentarele din februarie și nu exclude chiar implicarea Kremlinului în viitorul scrutin.
Și portalul Kommersant.ru califică vizita oficială a lui Igor Dodon drept una electorală, în condițiile în care în februarie 2019 în Republica Moldova vor avea loc alegeri parlamentare. Publicația rusă mai menționează că Igor Dodon și Vladimir Putin au avut, din ianuarie 2017 și până în prezent, nu mai puțin de șase întrevederi bilaterale, însă niciuna nu s-a încheiat cu semnarea vreunui document oficial.