Christine Lagarde critică faptul că un număr mic de femei ocupă posturi de conducere, inclusiv la BCE

  • 18 Septembrie 2020 14:34
Christine Lagarde critică faptul că un număr mic de femei ocupă posturi de conducere, inclusiv la BCE

Președintele Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a criticat vineri faptul că un număr mic de posturi de conducere, inclusiv la instituția pe care o conduce ea, sunt deținute de femei, informează AFP, preluat de AGERPRES.

"Există în continuare mult prea puține femei în posturi de conducere la nivel mondial, în special în domeniile economic și financiar, inclusiv la băncile centrale", a declarat Christine Lagarde, prima femeie numită la conducerea BCE, într-un interviu pentru revista franceză Challenges. "Din cei 25 de membri ai consiliului guvernatorilor BCE, Isabel Schnabel și cu mine suntem singurele femei...Aceasta nu este normal", a adăugat Lagarde.

Președintele BCE a apreciat că criza coronavirusului a făcut situația femeilor mai dificilă. "Femeile ocupă aproape 70% din locurile de muncă în sistemul de sănătate, în consecință sunt mult mai expuse riscului pe plan sanitar. Odată cu izolarea, femeile sunt pe toate fronturile, obligate să muncească și în același timp să aibă grijă de copii, fără a mai vorbi de violența domestică. La fel ca în toate crizele economice, femeile sunt mai expuse riscului de a-și pierde locul de muncă sau să le fie diminuat salariul", a apreciat Christine Lagarde.

De la numirea sa în fruntea BCE, la finele anului trecut, Christine Lagarde, 64 de ani, a vorbit în repetate rânduri despre inegalitatea dintre femei și bărbați.

În luna iulie a acestui an, Christine Lagarde a declarat că femeile lider au gestionat mai bine criza Covid-19 decât omologii lor bărbați."Am învățat că femeile au tendința de a face o treabă mai bună", a apreciat Christine Lagarde într-un interviu online acordat The Washington Post. Președintele BCE a dat-o drept exemplu pe Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a cărei țară a fost una dintre cele mai puțin afectate din Europa de noul coronavirus și unde criza sanitară a fost gestionată în mod eficient. De asemenea, Lagarde a apreciat și modul cum liderii din Taiwan (cu președinta sa Tsai Ing-wen), Noua Zeelandă (cu premierul Jacinda Ardern) și Belgia (unde premier este Sophie Wilmes) "au comunicat" în perioada crizei.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Cadre sonore cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
4,96
Cer senin
Umiditate:44 %
Vint:1,03 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău