Christine Lagarde (BCE): Schimbările climatice au un impact clar, în special asupra inflației

  • 25 August 2022 20:00
Christine Lagarde (BCE): Schimbările climatice au un impact clar, în special asupra inflației

Banca Centrală Europeană trebuie să țină cont de schimbările climatice când ia decizii deoarece au un impact clar, în special asupra inflației, a afirmat președintele BCE, Christine Lagarde, într-un interviu acordat joi publicației Madame Figaro, transmite Agerpres.

„În condițiile în care se produc în lume din ce în ce mai multe dezastre climatice, secetă și foamete, vor exista repercusiuni asupra prețurilor, asupra primelor de asigurare și asupra sectorului financiar. Trebuie să ținem cont de ele", a declarat Lagarde.

Șeful BCE a adăugat că își poate imagina că va avea loc rapid o armonizare și o înăsprire a standardelor diferite de mediu și de guvernanță.

În urmă cu un an, BCE și-a prezentat așteptările cu privire la riscurile climatice, însă, până acum, băncile le-au adaptat cu încetineală și instituția de la Frankfurt a făcut în mod repetat apeluri către acestea să urgenteze ritmul.

BCE face presiuni asupra companiilor și băncilor să înțeleagă și să gestioneze amenințările climatice și posibilitatea ca firmele poluatoare să fie eliminate de pe piață.

Banca Centrală Europeană a înființat un centru de expertiză dedicat schimbărilor climatice, care va consilia BCE cum să încorporeze aspectele ce țin de mediu în politica monetară și supervizarea bancară. Aproximativ 12 persoane vor lucra în noul centru, care va colabora cu echipele existente în interiorul BCE.

„Am decis să înființăm un nou centru dedicat schimbărilor climatice pentru a aduce laolaltă mai eficient diferitele tipuri de expertiză cu privire la climă care există în cadrul băncii. Schimbările climatice afectează toate domeniile politicii noastre", a afirmat președintele BCE, Christine Lagarde.

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
23,24
Cer senin
Umiditate:40 %
Vint:6,69 m/s
Tue
18
Wed
14
Thu
15
Fri
13
Sat
13
Arhivă Radio Chișinău