Chișinăul se află pe lista finaliștilor pentru titlul de Capitală Europeană a Tineretului 2027
-
18 Aprilie 08:18
Orașul Chișinău, Republica Moldova, este pe lista finaliștilor la titlul de Capitală Europeană a Tineretului 2027. Chișinăul concurează cu Fuenlabrada și Malaga (Spania), Parma (Italia) și Skopje (Macedonia de Nord), transmite IPN, cu referință la UE Neighebour East.
Juriul este format din mai multe organizații, printre care Comitetul European al Regiunilor, Comitetul Economic și Social European, Parlamentul European (Comisia CULT), Forumul European al Tineretului, Inițiativa pentru o Societate Deschisă pentru Europa, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică și Consiliul Consultativ pentru Tineret al Consiliului Europei.
Orașele finaliste urmează să prezinte până pe 11 iunie 2024 o viziune mai detaliată asupra unui program amplu de evenimente și activități culturale, sociale și politice dedicate tineretului pentru întregul an 2027.
Finaliștii vor primi apoi recomandări suplimentare privind cererile lor detaliate din partea juriului independent și a unui grup de lucru specializat. În cele din urmă, aceștia vor depune cererile lor finale și actualizate până la data de 1 octombrie 2024.
Ulterior, orașele finaliste vor avea oportunitatea să convingă juriul de selecție al Capitalei Europene a Tineretului 2027 de ce ar trebui să fie alese, în cadrul reuniunii juriului care va avea loc înainte de ceremonia oficială de decernare a premiului din noiembrie 2024.
IPN notează că Ministerul Educației și Cercetării și Agenția Națională pentru Tineret implementează un program național „Capitala Tineretului”, care urmează la nivel de țară experiența europeană și presupune selectarea unei localități în cadrul căreia, pe parcursul unui an, sunt concentrate activități și proiecte cu și pentru tineret.
Orice localitate din Republica Moldova (cu excepția mun. Chișinău și localitățile deținătoarele ale titlului ,,Capitala Tineretului” în ultimii 3 ani de la ediția pentru care se aplică) ce se distinge într-un mod pozitiv și prezintă un program ambițios pentru implicarea și dezvoltarea tinerilor, poate deveni Capitala Tineretului, devenind ulterior un model de dezvoltare pentru alte localități din țară.
La prima ediție națională din 2011 capitala tineretului din Moldova a fost în mun. Ungheni, succesul repetându-se în 2023, iar în 2024 capitala tineretului din Moldova este or. Cahul.