Chișinăul cere ajutorul OSCE în vederea asigurării liberei circulații a elevilor din regiunea transnistreană

  • 12 August 2020 14:16
Chișinăul cere ajutorul OSCE în vederea asigurării liberei circulații a elevilor din regiunea transnistreană

R.Moldova mizează pe asistența Misiunii OSCE "în vederea asigurării liberei circulații pentru elevi, pedagogi și personalul tehnic al școlilor, precum și pentru părinții și însoțitorii minorilor care circulă peste linia administrativă pentru a frecventa școala".

Potrivit agenției INFOTAG, cu referire la sursele din cadrul Biroul de reintegrare, Viceprim-ministra pentru Reintegrare, Cristina Lesnic, a declarat acest lucru ieri, în cadrul unei întâlniri cu șeful-adjunct al misiunii OSCE în Republica Moldova, Antti Karttunen, la care s-au discutat pregătirile pentru noul an școlar.

Ea a informat despre eforturile Chișinăului de a asigura libera circulație a elevilor și profesorilor din opt școli cu instruire în limba română din Transnistria, precum și a profesorilor și elevilor de pe malul stâng al Nistrului care studiază în instituțiile de învățământ de pe malul drept.

Potrivit acesteia, a fost abordată problema asigurării școlilor cu alimente și produse igienice și de protecție epidemiologică, cum ar fi măști și mănuși, dezinfectanți, etc, precum și accesul ambulanțelor în stânga Nistrului, în cazul în care va fi nevoie de internarea persoanelor grav bolnave.

Profesorii, personalul administrativ și elevii sunt asigurați cu polițe de asigurare medicală oferite de stat și sunt arondați medical pe malul drept al Nistrului, ceea ce implică necesitatea de a se deplasa fără restricții. "Este la atitudinea părinților cum vor circula, cu transportul privat sau cu autobuse puse la dispoziție de instituția de învățământ, însă avem obligația morală să asigurăm că aceștia vor putea traversa linia administrativă și vor avea condiții confortabile de studiu. În acest sens, solicităm OSCE să continue să medieze libera circulație a acestor categorii de persoane fără impedimente", a declarat viceprim-ministrul.

La rândul său, șeful adjunct al Misiunii OSCE în Republica Moldova, Antti Karttunen, a declarat că instituția sprijină deplin libertatea de circulație pentru angajații școlilor.

Tags

Alte Noutati

LIVE: În zori
Meteo Chișinău
-2,26
Cer senin
Umiditate:88 %
Vint:2,57 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău