Chișinăul a împlinit 586 de ani de la prima atestare documentară

  • 17 Iulie 2022 13:05
Chișinăul a împlinit 586 de ani de la prima atestare documentară

Capitala Republicii Moldova, orașul Chișinău, a împlinit astăzi 586 de ani de la prima atestare documentară, transmite MOLDPRES.

Potrivit sursei citate, prima mențiune documentară a Chișinăului ca localitate datează din 17 iulie 1436 (Chișinăul lui Acbaș). A doua mențiune documentară, în ordine cronologică, datează din 1466, în documentul de proprietate, eliberat de Ștefan cel Mare, prin care confirmă unchiului său Vlaicu Pârcălab de Cetatea Albă, o seliște, cu întreaga moșie și cu moară.

În evul mediu satul Chișinău era dens populat. Treptat, orașul devine un important centru comercial, în care se consolidează comerțul permanent, de iarmaroc. Locuitorii au trăit și timpuri mai grele. Chișinăul a fost devastat de turci și tătari în mai multe rânduri. Războaiele ruso-turcești din sec. XVIII și XIX au provocat multe daune și au ruinat orașul.

Treptat Chișinăul se extinde teritorial spre actualul bd. Ștefan cel Mare, numit pe atunci str. Moskovskaia. În 1830-1836 este înălțată Catedrala cu clopotnița și pusă baza unei grădini publice. Creșterea orașului a făcut ca satele Buiucani, Schinoasa, Tăbăcăria, Mălina să devină suburbii ale Chișinăului în anii 1830-1840.

Chișinăul este supranumit „Orașul din piatră albă”. Respectivul supranume provine din abundența clădirilor deschise la culoare, fiind construite din piatra albă de calcar. Capitala țării și-a schimbat mult aspectul general în anii 50-70 ai sec. XIX, când l-a avut ca arhitect al orașului pe Alexandr Bernardazzi. Acesta a proiectat unele străzi, cartiere și cele mai importante clădiri ale Chișinăului.

În prezent, capitala țării numără o populație de circa 600 de mii de cetățeni. Chișinăul găzduiește ambasadele multor state, reprezentanțe ale unor instituții și organisme internaționale. Aici au loc reuniuni, conferințe științifice mondiale, se deschid expoziții și târguri. Organul local al puterii de stat este Primăria municipiului (Consiliul Municipal).

În acest an, cu ocazia aniversării a 586 de ani de la prima atestare documentară a orașului, municipalitatea a organizat festivalul „Te salut, Chișinău!", care se desfășoară în perioada 14-17 iulie în centrul capitalei. Agenda evenimentului include diverse activități cultural-artistice: spectacole de muzică populară și muzică ușoară, târguri ale meșterilor populari și artizanali, spectacole teatrale, ateliere, expoziții și activități pentru copii.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
14,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:71 %
Vint:5,66 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău