Chiril Lucinschi a fost condamnat la peste cinci ani de închisoare
-
04 Aprilie 2018 18:48
Fostul deputat Chiril Lucinschi a fost condamnat astăzi la cinci ani și jumătate de închisoare pentru spălare de bani în proporții deosebit de mari, în dosarul fraudelor bancare, relatează MOLDPRES.
Pedeapsa urmează a fi ispășită într-un penitenciar de tip semi-închis. Inițial, procurorii au cerut o pedeapsă de șase ani și jumătate de închisoare.
Totodată, pe numele acestuia a fost aplicată o amendă de 27 500 de lei pentru fals în declarații, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții publice pe un termen de patru ani.
De asemenea, s-a decis sechestrarea mai multor bunuri, care aparțin fostului deputat și restituirea prejudiciului cauzat băncilor.
Decizia poate fi atacată la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile. La fel, ex-deputatul va fi obligat să nu părăsească teritoriul țării.
Fostul deputat se declară nevinovat.
Chiril Lucinschi a fost reținut la finele lunii mai a anului trecut și împreună cu trei reprezentanți ai unui agent economic sunt învinuiți de spălare de bani. Dosarul în care este cercetat Lucinschi a fost completat cu un nou capăt de acuzare - fals în declarații, manifestat prin neincluderea în declarațiile sale cu privire la avere și interese personale a calității de beneficiar financiar al veniturilor obținute de la două companii, ce figurează în schema de spălare a banilor.
Potrivit procurorilor, fostul deputat, fiind gestionarul și beneficiarul efectiv al companiilor Toast Delux SRL și IPA International Project Agency, împreună cu persoane interpuse ar fi comis spălare de bani în mai multe episoade.