China își prezintă noile aeronave militare: Drone de supraveghere sau atac și avioane pentru război electronic
-
28 Septembrie 2021 16:44
China și-a prezentat marți noile echipamente din dotarea forțelor aeriene, de la drone de supraveghere sau de atac până la aeronave pentru război electronic, relatează AFP, potrivit DIGI24.ro.
Potrivit sursei citate, prezentarea lor are loc pe fondul tensiunilor cu SUA și Taiwanul și în contextul în care Beijingul speră să finalizeze până în 2035 modernizarea forțelor sale armate.
Între principalele noutăți expuse marți la salonul "AirShow China", organizat la Zhuhai, în sudul țării, se numără drona de mari dimensiuni WZ-7 (14 metri lungime), destinată misiunilor de recunoaștere și patrulare maritimă.
La capitolul aeronave, China a prezentat J-16D, avion de vânătoare consacrat războiului electronic, adică exploatarea sau distrugerea emisiilor radio și sistemelor de comunicație ale adversarului.
Potrivit unor experți citați de media chineze, acesta poate ataca instalații radar sau sisteme de avertizare și comandă aeropurtate (AWACS).
Atât drona, cât și avionul de vânătoare, aflate deja în serviciu activ, "vor juca un rol major în Strâmtoarea Taiwan și în Marea Chinei de Sud", a declarat pentru AFP analistul militar chinez Song Zhongping.
China și-a prezentat marți noile echipamente din dotarea forțelor aeriene, de la drone de supraveghere sau de atac până la aeronave pentru război electronic, relatează AFP.
Prezentarea lor are loc pe fondul tensiunilor cu SUA și Taiwanul și în contextul în care Beijingul speră să finalizeze până în 2035 modernizarea forțelor sale armate.
Între principalele noutăți expuse marți la salonul "AirShow China", organizat la Zhuhai, în sudul țării, se numără drona de mari dimensiuni WZ-7 (14 metri lungime), destinată misiunilor de recunoaștere și patrulare maritimă.
La capitolul aeronave, China a prezentat J-16D, avion de vânătoare consacrat războiului electronic, adică exploatarea sau distrugerea emisiilor radio și sistemelor de comunicație ale adversarului.
Potrivit unor experți citați de media chineze, acesta poate ataca instalații radar sau sisteme de avertizare și comandă aeropurtate (AWACS).
Atât drona, cât și avionul de vânătoare, aflate deja în serviciu activ, "vor juca un rol major în Strâmtoarea Taiwan și în Marea Chinei de Sud", a declarat pentru AFP analistul militar chinez Song Zhongping.
Un alt aparat prezentat marți este prototipul de dronă polivalent de recunoaștere și atac CH-6, din seria CaiHong - "curcubeu", cu o lungime de 15 metri și o anvergură de peste 20 de metri. Acesta urmează să fie testat în zbor în 2023 și va fi capabil, potrivit proiectanților, să evolueze la mare altitudine - 10.000 de metri -, la viteze mari de 500-700 km/h, timp de 20 de ore.
Toate aceste aparate fără pilot vor permite forțelor armate chineze să efectueze misiuni de observare și să facă raiduri în locuri până acum inaccesibile.
Mai mult, în contextul în care occidentalii sunt reticenți să-și vândă dronele cele mai avansate altor state, în afara aliaților apropiați, China se poziționează ca "furnizor alternativ", cu tarife convenabile, a menționat pentru AFP Kelvin Wong, din grupul britanic Janes, specializat în probleme de apărare.
Salonul de la Zhuhai prezintă de altfel anul acesta un număr "fără precedent" de drone, ceea ce demonstrează încrederea tot mai mare a Chinei în progresul său tehnologic, a subliniat Wong.
Dronele chineze sunt folosite deja de armate străine cum sunt cele ale Arabiei Saudite sau Emiratelor Arabe Unite, informează Agerpres.
La rândul său, aparatul de vânătoare J-16D demonstrează "îmbunătățirea globală" a capacităților de luptă ale Chinei, în opinia lui James Char, expert la Universitatea tehnologică Nanyang din Singapore.
Totuși, potrivit mai multor experți, China este încă în urma SUA, mai ales în domeniul motoarelor pentru avioane militare și în ce privește numărul de sateliți de comunicații necesari pentru ducerea la bun sfârșit a operațiunilor.
Deși Beijingul încă nu poate cu adevărat să-și proiecteze puterea militară în afara zonei sale continentale, deține totuși un sistem de apărare maritimă și aeriană credibil pentru a contracara o potențială ofensivă americană, a spus Justin Bronk, analist la think tank-ul britanic Royal United Services Institute.
"În apropierea propriilor baze, chinezii au un avantaj în fața americanilor, care sunt departe de bazele lor. China a ajuns deja într-un punct în care reprezintă o sfidare serioasă pentru SUA, la acest nivel", a spus acesta.
Un recent raport al serviciilor de informații americane a atras atenția asupra influenței tot mai mari a Beijingului, pe care îl prezintă drept cea mai mare amenințare pentru SUA, deși acestea dispun de un buget al apărării de trei ori mai mare, menționează AFP.
Salonul de la Zhuhai reunește, pe lângă producători de echipamente militare, principalii actori chinezi și mondiali din industria aeriană civilă, cum sunt Boeing sau Airbus.
Prevăzută inițial pentru finele lui 2020, expoziția a fost amânată din cauza pandemiei.