China dă asigurări că va lupta cu orice preț împotriva protecționismului SUA
-
06 Aprilie 2018 17:31
China a dat asigurări vineri că va lupta, „cu orice preț", împotriva protecționismului Statelor Unite ale Americii și a amenințat că va contracara cu noi măsuri pentru a-și proteja interesele în fața planurilor președintelui american Donald Trump de a impune taxe suplimentare de 100 de miliarde de dolari pentru produsele chinezești, relatează agenția EFE.
Guvernul de la Beijing, care întotdeauna a făcut apel la dialog pentru a evita un conflict comercial cu Washingtonul ce ar putea afecta economia internațională, a avertizat că va lua noi măsuri - fără a detalia care sunt acelea- pentru a face față conflictului inițiat de SUA.
"Dacă SUA insistă cu comportamentul său de protecționism comercial, ignorând opoziția Chinei și comunitatea internațională, China a merge până la capăt cu orice preț și va contracara dur", a precizat Ministerul chinez al Comerțului într-un comunicat.
Acesta este un răspuns la anunțul de joi a lui Trump, care a spus că analizează impunerea unor tarife vamale de 100 miliarde de dolari Chinei, suplimentar față de cele de 50 de miliarde deja anunțate pentru sute de produse chinezești, ca răspuns la taxele pe care gigantul asiatic le-a impus SUA săptămâna aceasta.
"Referitor la declarația SUA, nu doar că ascultăm ce spune, dar vom urmări și acțiunile sale", au adăugat autoritățile din China, care au reiterat că nu doresc un război comercial la scară largă, dar nici nu se tem de acesta.
În ultimele zile, Beijingul și Washingtonul și-au lansat provocări și amenințări aproape zilnic, la care au răspuns cu noi tranșe de taxe pentru importurile provenind din cele două țări.