China consideră exagerate predicțiile unui amiral american privind invadarea Taiwanului
-
10 Martie 2021 14:46
Beijingul a acuzat miercuri un amiral american că ''a exagerat'' în mod deliberat amenințarea unei invazii a Taiwanului de către armata chineză, apreciind că astfel de afirmații au menirea să justifice creșterea cheltuielilor militare americane și prezența SUA în Asia, relatează AFP, preluat de Agerpres.
Comandantul forțelor americane din Asia-Pacific, Philip Davidson, a declarat marți că China ar putea invada insula până în 2027.
"Mă tem că își accelerează planul de a lua locul SUA (...) până în 2050", a declarat Davidson, șeful comandamentului militar indo-pacific (Indopacom) în fața unei comisii a Senatului american. "Mă tem că vor să își atingă obiectivul mai devreme decât era prevăzut", a adăugat el. "Este clar că Taiwanul face parte din ambițiile lor și cred că amenințarea este evidentă în următorul deceniu, de fapt în următorii șase ani", adică până în 2027, a apreciat amiralul american.
Taiwanul, cu 23 de milioane de locuitori, este condus din 1945 de un regim (''Republica Chinei'') care s-a refugiat aici după victoria comuniștilor în China continentală în 1949, la sfârșitul războiului civil chinez.
"Republica Populară Chineză", cu capitala la Beijing, consideră acest teritoriu ca fiind una dintre provinciile sale. Ea amenință să folosească forța în cazul unei proclamări oficiale a independenței insulei, notează AFP.
Întrebat miercuri de presă cu privire la afirmațiile amiralului Davidson, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, Zhao Lijian, a lansat un apel la "abandonarea mentalității de tip Război Rece".
"Unii în SUA continuă să utilizeze chestiunea Taiwanului pentru a exagera amenințarea militară a Chinei. În realitate, SUA caută o scuză pentru a-și crește cheltuielile militare, a-și întări puterea militară și a se amesteca în problemele regionale", a afirmat diplomatul chinez.
Deși din 1979 Washingtonul recunoaște Beijingul ca singur reprezentant al Chinei, el rămâne aliatul cel mai ferm al Taipeiului și continuă să-i furnizeze armament, amintește AFP.
Neținând cont de acest statu quo, administrația lui Donald Trump își înmulțise contactele oficiale cu autoritățile taiwaneze, iar cea a lui Joe Biden a asigurat recent că sprijinul american rămâne "solid ca o stâncă".
Potrivit lui Philip Davidson, China ar amenința chiar Guamul, o insulă americană în Pacific, după ce o înregistrare video promoțională a armatei chineze înfățișa anul trecut piloți care atacau o bază militară foarte asemănătoare celei amplasate în acest teritoriu insular american.
În consecință, Davidson le-a cerut aleșilor Senatului SUA să aprobe instalarea în Guam a unei baterii antirachetă și să prevadă în bugetul militar pe 2022 alte trei sisteme similare destinate Australiei și Japoniei.
Sursa:Agerpres