China cenzurează manualele școlare din Hong Kong: Copiii sunt avertizați că vor fi pedepsiți dacă protestează
-
19 August 2020 12:47
Editurile din Hong Kong au primit instrucțiuni să elimine trimiteri și mențiuni ale conceptului de separație a puterilor în stat sau ideii de slogan de protest din manuele școlare care sunt folosite în metropolă, relatează The Guardian, preluat de Digi24.ro
Șase edituri au primit solicitări cu privire la modificări pe care trebuie să le facă în manualele școlare în acest an, relatează presa locală din Hong Kong și China, miercuri. Măsura vine în contextul noii legi pentru securitate adoptată de China în Hong Kong prin care autonomia fostei colonii britanice este, în esență, eliminată.
South China Morning Post a făcut o comparație între manuale și a observat că editorii au eliminat fraze precum „separația puterilor în stat” în secțiuni despre Hong Kong, dar și ilustrații cu protestatari. Unul dintre manuale specifică faptul că protestatarii care încalcă legea vor fi pedepsiți.
Cheung Yui Fai, membru al consiliului executiv al sindicatului profesorilor, a declarat pentru The Guardian că încercările guvernului de a cenzura manualele școlare au început deja de ceva timp.
„În Hong Kong presiunea politică este foarte mare asupra profesorilor. Doar dacă ești suficient de curajos le poți spune adevărul studenților și să îi îndrepți spre o discuție mai completă despre probleme sociale”, a spus el.
Sursa:Digi24.ro