China | Bilanțul prăbușirii unei clădiri la Shanghai urcă la zece morți

  • 17 Mai 2019 08:16
China | Bilanțul prăbușirii unei clădiri la Shanghai urcă la zece morți

Bilanțul uman al prăbușirii unei clădiri aflate în renovare în centrul orașului Shanghai a urcat la 10 morți, trei noi victime fiind scoase de sub dărâmături, au anunțat vineri autoritățile locale, relatează AFP, preluat de Agerpres.

Accidentul s-a produs joi în centrul capitalei economice chineze, când acoperișul unei clădiri, aflată în renovare, s-a prăbușit, cauzele fiind deocamdată necunoscute, mai mulți muncitori fiind prinși sub dărâmături din beton și lemn.

În total, 25 de persoane au fost scoase de sub moloz, dintre care 10 au murit din cauza rănilor, a informat municipalitatea din Shanghai pe rețeaua socială Weibo.

Ultimul bilanț nu indică explicit dacă mai sunt persoane date dispărute, dar adaugă că operațiunile de căutare sunt "practic încheiate".

Personalul medical "este în întregime mobilizat pentru a trata și îngriji" răniții care au fost internați în spital, a precizat municipalitatea în comunicatul său.

De-a lungul zilei de joi, membri ai echipelor de salvare au extras de sub moloz muncitori plini de sânge și praf, au constatat jurnaliști ai agenției France Presse aflați la fața locului.

Clădirea care s-a prăbușit a fost anterior sediul unui concesionar Mercedes-Benz, a precizat Ministerul chinez pentru situații de urgență.

Potrivit mai multor media chineze, localul și-a schimbat proprietarul și era în curs de reamenajare ca sit consacrat artei și inovării.

Mai multe catastrofe de acest tip au avut loc în China în ultimii ani, fiind vorba în general de construcții de proastă calitate și de nerespectarea normelor de securitate.

În 2016, cel puțin 20 de persoane au murit la Wenzhou (est) în prăbușirea unor clădiri care aveau o construcție rudimentară și în care locuiau muncitori.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
20,52
Cer senin
Umiditate:48 %
Vint:3,6 m/s
Wed
15
Thu
8
Fri
8
Sat
7
Sun
4
Arhivă Radio Chișinău