China a început exerciții militare în apropiere de Taiwan, ca reacție la vizita unui ministru american la Taipei

  • 18 Septembrie 2020 17:11
China a început exerciții militare în apropiere de Taiwan, ca reacție la vizita unui ministru american la Taipei

China a anunțat vineri că a început exerciții militare în apropiere de Taiwan, ca răspuns la sosirea în ajun a unui ministru american în insulă, considerată de Beijing drept teritoriu chinez, relatează AFP, preluat de Agerpres.

Tensiunile sino-americane s-au amplificat în ultimele săptămâni în mai multe dosare, de la Hong Kong și comerț până la COVID-19, uiguri și aplicația video TikTok.

China continentală (condusă de Partidul Comunist) și insula Taiwan (refugiul armatei naționaliste chineze după războiul civil din 1949) sunt administrate de două regimuri diferite de mai bine de 70 de ani.

Dar Beijingul consideră în continuare teritoriul insular ca făcând parte din China, opunându-se oricărei vizite a unor lideri străini la Taipei, întrucât astfel de vizite sunt de natură să confere legitimitate autorităților taiwaneze.

Subsecretarul de stat american pentru creștere economică, energie și mediu Keith Krach a sosit joi în Taiwan, urmând să participe sâmbătă la o ceremonie de omagiere a defunctului președinte taiwanez Lee Teng-hui.

'Armata a început astăzi exerciții militare de luptă aproape de strâmtoarea Taiwan', care separă insula de continent, a indicat în cadrul unei conferințe de presă Ren Guoqiang, un purtător de cuvânt al Ministerului chinez al Apărării.

'Aceasta este o operațiune legitimă și necesară cu scopul de a garanta suveranitatea și integritatea teritorială a Chinei, fiind organizată ca răspuns la actuala situație în strâmtoarea Taiwan', a afirmat acesta.

Armata chineză efectuează deseori manevre militare, dar ea subliniază în general că acestea nu vizează nicio altă țară sau teritoriu. Desemnarea de această dată a unei ținte constituie un mesaj de fermitate, notează AFP.

'Cei care se joacă cu focul nu fac decât să-și dea foc singuri', a avertizat Ren Guoqiang, denunțând voința americană 'de a juca cartea Taiwanului pentru a descuraja China' și pe cea a autorităților taiwaneze de a 'conta pe ajutorul extern'.

'Nu vom tolera nicio ingerință externă', a avertizat același purtător de cuvânt.

Ministerul taiwanez al Apărării a declarat vineri că 18 avioane chineze, între care bombardiere și avioane de vânătoare, au traversat linia mediană care divizează teoretic strâmtoarea Taiwan.

Ca reacție, armata insulei a 'ridicat de urgență de la sol avioane de vânătoare și și-a desfășurat sistemul de rachete pentru apărarea aeriană', menționează ministerul într-un comunicat.

'Sperăm ca cealaltă parte să manifeste reținere și să nu agraveze dezacordurile între cele două părți. Aceste intimidări de ordin militar provoacă resentimente în rândul populației taiwaneze', se mai spune în text.

În august, SUA l-au trimis la Taipei pe ministrul sănătății, Alex Azar, în fruntea celei mai proeminente delegații după 1979, când Washingtonul a întrerupt relațiile diplomatice cu insula pentru a recunoaște Republica Populară Chineză, cu capitala la Beijing.

Keith Krach avea programat pentru vineri un dineu cu președinta taiwaneză Tsai Ing-wen, foarte criticată de Beijing, întrucât ea aparține unui partid politic care militează tradițional pentru independență.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
-2,76
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Sat
4
Arhivă Radio Chișinău