Charles Michel l-a invitat pe Zelenski la Consiliul European pentru a prezenta liderilor UE „planul de victorie” pentru înfrângerea Rusiei

  • 16 Octombrie 09:50
Charles Michel l-a invitat pe Zelenski la Consiliul European pentru a prezenta liderilor UE „planul de victorie” pentru înfrângerea Rusiei

Președintele Consiliului European, Charles Michel, l-a invitat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski să-și prezinte “planul de victorie” pentru înfrângerea Rusiei în cadrul summitului de toamnă al liderilor europeni, care va fi ultimul din cele două mandate ale lui Michel la cârma reuniunii celor 27 de șefi de state sau de guverne din UE.

Într-un mesaj difuzat pe contul său de X (ex-Twitter), Charles Michel a spus că l-a invitat pe Zelenski „la summitul Consiliului European joi, 17 octombrie, pentru a face un bilanț al ultimelor evoluții ale războiului Rusiei împotriva Ucrainei și pentru a-și prezenta planul de victorie”, scrie caleaeuropeana.ro

Sprijinul militar pentru Kiev și consolidarea sectorului energetic al Ucrainei, deja afectat, se află printre subiectele de pe agenda reuniunii liderilor celor 27 de țări ale Uniunii Europene care va avea loc joi și vineri la Bruxelles și va fi precedată miercuri de primul summit UE cu țările din Golf.

Potrivit unui comunicat al Consiliului, liderii europeni vor discuta despre războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei în toate dimensiunile sale, inclusiv evoluțiile de pe linia frontului, și despre continuarea sprijinului global pentru Ucraina și poporul său.

În ceea ce privește sprijinul militar, liderii vor analiza progresele înregistrate în ceea ce privește livrarea de sisteme de apărare aeriană, muniție și rachete, precum și măsurile de asistență din cadrul Facilității europene pentru pace și asistența bilaterală din partea statelor membre ale UE.

Ei vor discuta, de asemenea, progresele înregistrate în ceea ce privește utilizarea veniturilor extraordinare provenite din activele înghețate ale Rusiei în beneficiul Ucrainei. 

Consiliul Uniunii Europene a ajuns la un acord cu privire la un pachet de asistență financiară pentru Ucraina, incluzând un împrumut excepționat de asistență macrofinanciară de până la 35 de miliarde de euro și un mecanism de cooperare în materie de împrumuturi care va sprijini Ucraina în rambursarea împrumuturilor de până la 45 de miliarde de euro acordate de UE și de partenerii din G7.

Pentru a ajuta Ucraina să se pregătească pentru iarnă și după aceasta, liderii vor discuta despre modul de consolidare a sectorului energetic al Ucrainei și a infrastructurii sale critice, care a fost ținta bombardamentelor persistente ale Rusiei.

Președintele ucrainean Zelenski caută să obțină sprijinul aliaților occidentali ai Kievului, în timp ce invazia Ucrainei de către Rusia intră în al treilea an. Săptămâna trecută, Zelenski a vizitat rapid capitale europene, în special Berlin, Londra, Paris și Roma, în timp ce țara sa se confruntă cu o a treia iarnă de război.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
7,74
Cer fragmentat
Umiditate:91 %
Vint:2,06 m/s
Thu
4
Fri
4
Sat
4
Sun
6
Mon
7
Arhivă Radio Chișinău