CEZ anunță oficial că dorește să vândă activele din România, Bulgaria, Turcia și Polonia

  • 27 Mai 2019 11:45
CEZ anunță oficial că dorește să vândă activele din România, Bulgaria, Turcia și Polonia

Grupul ceh de utilități CEZ și-a planificat vânzarea activelor din România, Bulgaria, Turcia și Polonia, ca parte a strategiei de a se concentra pe piața din Cehia, a declarat, luni, CEO-ul companiei, Daniel Benes, potrivit Reuters,preluat de Agerpres.

"În cadrul acestei strategii noi, dorim să părăsim Bulgaria în următorii ani. Luăm în considerare un exit din România, din Turcia și ne gândim să părăsim Polonia, unde avem două termocentrale pe cărbune, pentru a diminua emisiile de dioxid de carbon ale grupului", a spus oficialul CEZ, într-un interviu pentru ziarul Hospodarske Noviny.

Benes a adăugat că vânzarea acestor active ar putea aduce companiei "mai multe zeci de miliarde de coroane".

El a amintit că CEZ are drept obiectiv creșterea EBITDA la 75 de miliarde de coroane (3,26 miliarde de dolari) în 2024-2025, de la 49,5 miliarde de coroane în 2018.

CEZ și-a încetinit încetul cu încetul expansiunea în Balcani în ultimii ani, după ce a investit masiv în regiune în urmă cu peste un deceniu.

În Bulgaria, CEZ se află deja în negocieri cu o companie locală, Eurohold, pentru a vinde activele de acolo, după o încercare eșuată de vânzare către o altă companie bulgară, anul trecut.

În România, CEZ a cumpărat, în 2005, fosta filială de distribuție și furnizare a electricității Electrica Oltenia. Grupul deține și cel mai mare parc eolian terestru din Europa, de 600 de MW, de la Fântânele-Cogealac.

CEZ a anunțat că noua strategie se va concentra pe proiectele nucleare și bazate pe cărbune, pe modernizarea distribuției și îmbunătățirea serviciilor energetice de business în Republica Cehă și în țările vecine. 

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
1,63
Cer fragmentat
Umiditate:77 %
Vint:6,69 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău