Cetățenii români aflați în Spania pot avea din acest an dublă cetățenie, anunță fostul premier Nicolae Ciucă

  • 20 Februarie 12:04
Cetățenii români aflați în Spania pot avea din acest an dublă cetățenie, anunță fostul premier Nicolae Ciucă

Românii din Spania pot avea, din acest an, dublă cetățenie, a afirmat, luni, președintele Senatului, Nicolae Ciucă, după întâlnirea pe care a avut-o cu omologul său spaniol, Pedro Rollan Ojeda, cu prilejul vizitei oficiale pe care o efectuează în Regatul Spaniei, transmite Agerpres.

„Vizita în Spania a început astăzi cu o întâlnire cu omologul Pedro Rollan Ojeda, cu care am discutat despre importanța diplomației parlamentare în relația bilaterală dintre țările noastre. Împreună, putem identifica soluții comune la problemele celor două societăți, îmbunătățind relațiile politice, comerciale și culturale. Am fost impresionat de cuvintele calde, deosebite, cu care președintele Senatului Spaniei vorbește despre românii stabiliți aici”, a scris Ciucă pe Facebook, potrivit G4Meida.

Potrivit președintelui Senatului, „comunitatea românească din Spania are o vastă experiență de muncă, este o resursă de înaltă calificare și are o mentalitate occidentală”.

„Ca urmare a demersurilor pe care le-am inițiat ca prim-ministru, românii din Spania pot avea, din acest an, dublă cetățenie. Statul iberic mai are asemenea acorduri în Europa doar cu vecinii săi, Portugalia și Franța”, a precizat Ciucă.

El a mai menționat că s-a întâlnit și cu președinții Comisiilor parlamentare de Apărare și de Afaceri Externe, discuțiile vizând oportunitățile de colaborare dintre cele două țări în domeniul industriei de apărare.

„În întâlnirea pe care am avut-o, ulterior, cu președinții Comisiilor parlamentare de Apărare și de Afaceri Externe, am discutat despre oportunitățile de colaborare dintre țările noastre în domeniul industriei de apărare. Cunosc potențialul în fabricarea de armament și muniție, vehicule blindate și material explozibil. Și cred că avem acum ocazia de a iniția colaborări solide în cercetare-dezvoltare între România și Spania”, a mai scris Ciucă.

Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, efectuează luni și marți o vizită oficială în Regatul Spaniei, la invitația omologului său spaniol, Pedro Rollan Ojeda.

Din delegația condusă de Nicolae Ciucă fac parte senatoarea Nicoleta Pauliuc, președintele Comisiei pentru apărare, și senatorul Titus Corlățean, președintele Comisiei pentru politică externă.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
17,24
Cer senin
Umiditate:45 %
Vint:2,06 m/s
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
12
Thu
11
Arhivă Radio Chișinău