Cetățenii R.Moldova pot vizita 110 țări fără a avea nevoie de viză
-
10 Ianuarie 2018 15:47
Cetățenii moldoveni pot vizita fără viză 110 țări, Republica Moldova ocupând în acest sens locul 48 în clasamentul pașapoartelor. În 2017, țara deținea o poziție inferioară, clasându-se pe locul 54. Cifrele sunt prezentate de către expertul IDIS Viitorul, Rosian Vasiloi, pe blogul său, cu trimitere la Indicele pașapoartelor lumii, publicat de către Henley & Partners.
Prima poziție și-o păstrează Germania. În 2018, cu pașaportul german se poate călători fără viză în 177 de țări. Pe locul doi este Singapore (176 de țări), iar locul trei este împărțit de opt state: Marea Britanie, Danemarca, Italia, Norvegia, Finlanda, Franța, Suedia, Japonia. Cetățenilor din aceste țări au posibilitatea de a vizita 175 de țări fără viză.
Țara vecină, România, este clasată pe poziția a 20-a, împreună cu Bulgaria, cetățenii acestora având posibilitatea de a călători în 156 de țări fără a avea nevoie de viză. Ucraina este pe locul 44 (114 țări), îmbunătățindu-și în mod semnificativ poziția datorită obținerii accesului fără viză la țările Schengen în 2017.
La capitolul țărilor în care funcționează programe de obținere a cetățeniei prin investiții, cea mai largă alegere a statelor cu intrare fără viză oferă un pașaport al Austriei (în 174 de țări). Suma necesară pentru obținerea unui pașaport austriac este de 8-10 milioane de euro. Malta și Cipru, ale căror cetățenie poate fi obținută pentru investiții de 1-2 milioane euro, oferă acces fără viză la 169 și, respectiv, 159 de țări. Și Republica Moldova a modificat anul trecut legislația cu privire la cetățenie prin „cetățenia de investiții”. Suma necesară pentru obținerea unui pașaport moldovenesc este de 130 de mii euro.