Cetățenii Republicii Moldova pot călători fără vize în Brazilia

  • 15 Martie 2022 10:25
Cetățenii Republicii Moldova pot călători fără vize în Brazilia

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene anunță despre intrarea în vigoare de la data de 13 martie 2022, a Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Federative a Braziliei privind abolirea vizelor de scurtă ședere pentru titularii de pașapoarte ordinare.

Astfel, cetățenii moldoveni care dețin un pașaport valabil, sunt scutiți de vize pentru a intra, ieși, tranzita și rămâne temporar pe teritoriul Braziliei, în scopuri turistice, de tranzit sau de afaceri, pentru o perioadă de până la 90 de zile în decurs de 6 luni de la data primei intrări.

Totodată, potrivit acordului, în cazul în care cetățenii moldoveni doresc să rămână pe teritoriul Braziliei, pentru o perioadă mai mare de 90 (nouăzeci) zile sau să desfășoare activități remunerate, să se angajeze, să efectueze cercetări, stagii, studii și activități sociale, precum și să acorde asistență tehnică, activități misionare, religioase sau artistice sau să exercite orice altă activitate decât cele menționate, aceștia vor trebui să obțină viză corespunzătoare în conformitate cu legislația Republicii Federative a Braziliei.

Informația suplimentară despre Regimul de vize aplicabil cetățenilor Republicii Moldova poate fi consultat pe pagina web a MAEIE.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
3,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Fri
5
Sat
5
Sun
4
Mon
2
Tue
2
Arhivă Radio Chișinău