Cetățenii Republicii Moldova, care vor traversa frontiera cu România, vor sta mai mult la vamă

  • 10 Aprilie 2017 08:25
Cetățenii Republicii Moldova, care vor traversa frontiera cu România, vor sta mai mult la vamă

Cetățenii Republicii Moldova care vor traversa frontiera cu România vor fi nevoiți să aștepte mai mult la vamă ca urmare a intrării în vigoare a Regulamentului de modificare a Codului Frontierelor Schengen, adoptat de către Parlamentul European și Consiliul Europei.

Urmează a fi verificate documentele de călătorie și consultate bazele de date relevante cu privire la toate persoanele, inclusiv cele care beneficiază de dreptul la liberă circulație în temeiul dreptului Uniunii Europene atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de ieșire din țară.

Bazele de date în care se vor efectua verificări includ Sistemul de Informații Schengen,  baza de date a Interpolului privind documentele de călătorie furate și pierdute, precum și bazele de date naționale.

Verificările vor permite statelor membre UE să se asigure că persoanele respective nu reprezintă o amenințare pentru ordinea publică, securitatea internă sau sănătatea publică, în scopul îmbunătățirii securității Uniunii Europene și a cetățenilor acesteia. Această obligație se aplică pentru toate frontierele externe (aeriene, maritime și terestre), atât la intrare, cât și la ieșire, precum și pentru frontierele interne ale statelor membre pentru care nu s-a luat încă decizia privind eliminarea controalelor la frontierele lor interne, anunță Poliția de Frontieră Română.

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
-3,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:100 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău