Cetățenii Republicii Moldova aflați în Spania își vor putea converti permisele de conducere auto din 29 septembrie

  • 19 August 09:51
Cetățenii Republicii Moldova aflați în Spania își vor putea converti permisele de conducere auto din 29 septembrie

Republica Moldova și Regatul Spaniei au finalizat procedurile interne necesare pentru punerea în aplicare a Acordului privind recunoașterea reciprocă și conversiunea permiselor naționale de conducere, semnat la Chișinău, pe 18 aprilie 2024. Acesta va intra în vigoare la 29 septembrie 2024, informează Ministerul Afacerilor Externe.

Astfel, cetățenii Republicii Moldova cu reședința în Spania își vor putea preschimba permisele de conducere moldovenești în spaniole fără a susține probe teoretice sau practice, dacă acestea au fost obținute până la intrarea în vigoare a acordului. Persoanele care vor dori să obțină echivalentele spaniole din categoriile C1, C1+E, C, C+E, D1, D1+E, D și D+E vor trebui să realizeze un test de control al aptitudinilor și comportamentului într-un circuit închis și un test de conducere pe drumuri publice deschise traficului general. În cazul permiselor eliberate după intrarea în vigoare a acordului, acestea trebuie să fie obținute în statul unde își are reședința legală solicitantul.

Permisul de conducere preschimbat va fi returnat autorității care l-a eliberat.

Acesta este primul acord cu un stat membru al Uniunii Europene ce prevede verificări ale autenticității actelor prin schimb de date digitale în regim real, direct între organele competente moldovenești și cele spaniole. Astfel, se simplifica procedurile administrative, se reduc costurile și timpul de executare. Autoritățile desemnate pentru executarea acestui acord sunt: în Republica Moldova - Agenția Servicii Publice (www.ASP.gov.md), iar in Regatul Spaniei – Direcția Generală Trafic (www.DGT.es) a Ministerului Afacerilor Interne.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
16,63
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:2,06 m/s
Mon
17
Tue
20
Wed
21
Thu
18
Fri
19
Arhivă Radio Chișinău