Cetățenii pot verifica online toate impozitele și taxele pe care le au de achitat
-
13 Decembrie 2019 16:02
Cetățenii pot verifica online ce fel de impozite și taxe au de achitat și care este valoarea acestora, accesând serviciul electronic pentru contribuabili lansat de către Serviciul Fiscal de Stat. Achitarea se poate face prin intermediul serviciului guvernamental de plăți electronice MPay, transmite IPN.
Serviciul poate fi accesat pe www.sfs.md și www.servicii.fisc.md la rubrica – „achitare on-line a impozitelor și taxelor administrate de către SFS”. Se introduce IDNP-ului persoanei și se accesează butonul „Autorizare”. Ulterior se selectează categoria impozitului sau taxei, unde apare indicată suma spre plată. După salvarea datelor, se poate face achitarea, accesând butonului „Achită”. Dacă persoana nu are de plătit nimic, la sumă va apărea valoarea „zero”.
Potrivit unui comunicat de presă al SFS, prin implementarea acestui serviciu va fi redus timpul la achitarea impozitelor și taxelor. La fel, va fi posibilă achitarea impozitelor și taxelor printr-o singură notă de plată.