Cetățean rus, despre embargou: Cred că nu e corect. De ce? Asta deja nu-i treaba mea
-
06 Octombrie 2014 13:34
Ziua Națională a Vinului, care s-a încheiat pe 5 octombrie a adus la Chișinău mai mulți turiști străini, dornici să cunoască Republica Moldova și să guste din vinurile locale.
Unii dintre ei au preferat festivalul moldovenesc al vinului celui de bere de la Munchen, Oktoberfest, iar alții au ignorat interdicțiile de import impuse de Rusia și au venit de la Moscova să se aprovizioneze cu vin din Republica Moldova.
În cele două zile de Festival am căutat să întâlnesc, în special, turiști străini, veniți să guste vinurile moldovenești. Printre ei se numără Gerhard Mann din Germania, care spune că locuiește chiar în Munchen, orașul unde se desfășoară Oktoberfest, însă a ales să viziteze Moldova, de Ziua Națională a Vinului.
”Îmi place foarte mult, mai ales că pot să gust vinurile și să înțeleg care sunt mai bune. Eu sunt din Germania, unde se bea multă bere. Dar aici, cu siguranță aleg vinul.
Reporter: Știu că în această perioadă are loc și Oktoberfest.
Eu sunt chiar din Munchen, dar este foarte scump să participi la acest festival, unde vin, de obicei, mai mult turiștii.
Reporter: Ai lăsat Oktoberfest, pentru Festivalul Vinului din Moldova?
Da, și cu siguranță îmi place aici mai mult.”
Aurora Dragoș din Brăila, România, ne-a povestit că este a treia oară când participă la Ziua Națională a Vinului, la Chișinău.
Reporter: ”- Găsiți vinuri moldovenești în magazinele din România?
Unele dintre ele da, altele nu
Reporter: Credeți că ar avea succes aceste vinuri pe piața europeană, pentru că acolo vrem să ajungem?
Sunt convinsă că vor avea. Trebuie să aveți un program bine făcut pentru implementare și un management adecvat și să fiți hotărâți să mențineți calitatea. Vinul se vinde singur dacă-i bun. Și este bun.”
Un grup gălăgios de vorbitori de limbă rusă. Mă apropii de ei și discut cu Boris, locuitor al Moscovei, fan declarat al vinurilor moldovenești, în pofida embragoului impus de Federația Rusă, încă acum un an.
Reporter:”- Care este părerea Dvs., față de embargoul impus de autoritățile ruse?
Cred că nu e corect. De ce? Asta deja nu-i treaba mea.
Reporter: Dar rușilor le place vinul moldovenesc?
Problema e că nu toți știu ce reprezintă vinurile moldovenești. Și nu doar rușii. Nici cei din Europa și America nu știu despre vinurile moldovenești, care sunt foarte competitive. Chiar dacă cineva încearcă să nege acest fapt.”
Reporter: În mulțime l-am întâlnit și pe Lee, originar din China.
”Am venit să văd festivalul, să am această experiență exotică la Chișinău.
Reporter: Vă plac vinurile?
Foarte mult! Sunt fascinat de vinurile moldovenești
Reporter: Ce fel de vinuri vă plac?
Îmi plac vinurile albe: Muscat, Chardonnay.
În cadrul Zilei Naționale a Vinului, vizitatorii străini, dar și locali au putut să participe la degustări, sub îndrumarea unor someliers profesioniști.