Certificatul sanitar COVID-19 a devenit obligatoriu în Italia și pentru accesul în mijloacele de transport pe distanțe lungi
-
01 Septembrie 2021 15:29
Italia a extins începând de miercuri utilizarea certificatului sanitar COVID-19 (certificatul verde - green pass), care devine obligatoriu în această țară de asemenea pentru călătoriile cu avionul, cu trenurile de mare viteză, cu feriboturile și autocarele inter-regionale, transmite Reuters, citat de AGERPRES.
Certificatul sanitar COVID-19 oferă informații despre vaccinarea cu schema completă, un test COVID-19 negativ recent sau vindecarea după o infectare anterioară.
Guvernul italian a făcut acest certificat obligatoriu în timpul verii pentru a încuraja populația să se vaccineze anti-COVID-19. Documentul a fost cerut inițial pentru accesul în baruri, restaurante, pe stadioane sau pentru activitățile de cultură-divertisment, utilizarea sa fiind treptat extinsă.
Instituirea acestui certificat obligatoriu a declanșat proteste din partea adversarilor vaccinării, care au amenințat că miercuri vor bloca traficul feroviar.
Dar în condițiile în care 70,1% dintre italienii cu vârste de peste 12 ani sunt vaccinați cu schema completă, există în rândul populației o majoritate covârșitoare care sprijină atât vaccinarea, cât și folosirea certificatului sanitar.
Guvernul de la Roma a mai decis ca certificatul sanitar să fie obligatoriu și pentru profesori odată cu începerea anului școlar. Este luată în calcul și posibilitatea ca acesta să fie cerut de asemenea tuturor angajaților din sectorul public și celor care lucrează în supermarketuri.