Certificatul de vaccinare anti-COVID va fi valabil în Grecia numai 7 luni fără doza booster în cazul persoanelor de peste 60 de ani

  • 22 Noiembrie 2021 17:25
Certificatul de vaccinare anti-COVID va fi valabil în Grecia numai 7 luni fără doza booster în cazul persoanelor de peste 60 de ani

Persoanele nevaccinate anti-COVID-19 nu mai au începând de luni acces în interiorul restaurantelor, cinematografelor, teatrelor, muzeelor, sălilor de fitness și clădirilor publice din Grecia, unde în plus în cazul persoanelor cu vârste de peste 60 de ani certificatul de vaccinare va expira dacă acestea nu se vaccinează și cu doza booster la șapte luni după doza a doua, relatează agenția EFE, citată de Agerpres.

Tot începând de luni testul negativ de COVID-19 va fi acceptat numai pentru accesul în biserici, centre educative, la locul de muncă, în frizerii, magazine neesențiale și la terasele restaurantelor sau ale cafenelelor.

Singurele locuri unde nu va fi cerut certificatul verde ce atestă vaccinarea sau trecerea prin boală sunt magazinele alimentare, piețele, farmaciile și transportul public urban, dar peste tot masca este obligatorie.

Interesul pentru vaccinare a crescut de îndată ce au fost înăsprite restricțiile pentru nevaccinați, peste 1,6 milioane de doze de vaccin fiind administrate în ultima lună. Cu toate acestea, numai 61% din cei 10,7 milioane de cetățeni ai Greciei sunt vaccinați cu schema completă și numai 8,3% au primit și doza a treia.

Președinta asociației medicilor din capitala Atena, Matina Pagonis, membră a grupului de experți ce consiliază guvernul, a cerut restricții și pentru accesul în supermarketuri, propunând prezentarea unui test rapid sau folosirea unei măști duble.

Situația epidemiologică a Greciei se înrăutățește și cresc spitalizările și decesele - 76 de noi decese ale pacienților COVID-19 fiind înregistrate duminică -, astfel că autoritățile iau în calcul măsuri chiar și mai stricte.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
7,18
Cer acoperit de nori
Umiditate:90 %
Vint:5,14 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
8
Tue
11
Wed
15
Arhivă Radio Chișinău