Certificatele verzi cu vaccinul Johnson&Johnson nu mai sunt valabile în Austria

  • 03 Ianuarie 2022 17:04
Certificatele verzi cu vaccinul Johnson&Johnson nu mai sunt valabile în Austria

Certificatele verzi COVID-19 cu vaccinul monodoză Johnson&Johnson își pierd valabilitatea în Austria începând de luni, atât pentru călătorii cât și pentru accesul în spațiile unde este cerut acest certificat, conform unei decizii luate anul trecut de guvernul austriac, relatează presa locală, citată de Agerpres.

În Germania majoritatea persoanelor vaccinate anti-COVID-19 și care totuși s-au infectat au primit serul Johnson & Johnson, au remarcat experții sanitari din această țară în luna octombrie, când varianta dominantă a coronavirusului era Delta.

Între timp, guvernul austriac a primit date suplimentare care sugerează că acest vaccin are o eficacitate mai redusă și față de noua variantă Omicron, în comparație cu vaccinurile ARN mesager, astfel că a menținut decizia de a renunța la vaccinul Johnson & Johnson, luată în noiembrie.

Cele circa 260.000 de persoane imunizate în Austria cu serul Johnson & Johnson au fost notificate atunci că certificatul lor verde va expira începând din 3 ianuarie, iar pentru a-l putea folosi în continuare trebuie să se vaccineze preferabil cu un vaccin ARN mesager, Pfizer sau Moderna. Însă circa 75.000 dintre persoanele notificate încă nu s-au vaccinat din nou.

Danemarca, Finlanda și Slovenia au renunțat de asemenea la administrarea vaccinului Johnson & Johnson.

Totuși, cercetători sud-africani în colaborare cu compania Johnson & Johnson au susținut joi că o a doua doză din acest vaccin oferă o protecție de 85% în fața variantei Omicron.

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
6,63
Ploaie moderată
Umiditate:82 %
Vint:8,23 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău