Certificat COVID obligatoriu în stațiunile de schi din Franța

  • 04 Decembrie 2021 16:36
Certificat COVID obligatoriu în stațiunile de schi din Franța

Obligativitatea prezentării unui certificat verde COVID-19 în stațiunile de schi din Franța a intrat în vigoare sâmbătă și au fost instalate controale, conform protocolului prevăzut în caz de deteriorare a situației sanitare, au anunțat operatorii din cadrul Domeniilor Schiabile din Franța (DSF), relatează AFP.

"Începând de azi (sâmbătă) devine aplicabil", a declarat Alexandre Maulin, președintele DSF, organizație ce reunește operatorii din 250 de stațiuni de schi franceze.
 
Protocolul de acces la instalațiile de cablu din stațiuni prevede un skipass obligatoriu, în caz de o incidență care depășește 200 de cazuri la 100.000 de locuitori. "Această limită a fost atinsă săptămâna trecută și ne aflăm azi la 350", a explicat Alexandre Maulin, conform Agerpres.
 
Potrivit acestuia, vor avea loc operațiuni de verificare la principalele instalații de cablu și la telecabina principală, în mod aleatoriu și nepermanent, pentru ca cetățenii să știe că sunt verificați.
 
În stațiunea alpină Serre-Chevalier, unde sezonul de schi s-a deschis sâmbătă dimineață, controlul certificatului verde s-a făcut la momentul cumpărării biletelor și la urcarea în telecabină, a declarat pentru AFP, David Chabanal, directorul agenției locale de turism.
 
"Clienții sunt informați la urcare pentru a prezenta QR pe telefon și nu a existat aglomerație. În acest weekend de deschidere lucrurile au mers fluent", a precizat el.
 
La fel ca alte țări din Europa, Franța se confruntă cu o recrudescență a cazurilor de COVID-19, iar purtătorul de cuvânt al guvernului a descris curba drept "vertiginoasă".
 
Stațiunile de schi din Franța, unde purtarea măștilor sanitare este obligatorie în instalațiile mecanice, s-au redeschis după două sezoane în care au fost afectate de pandemie.
Tags

Alte Noutati

LIVE: Un pământ și două ceruri cu Ana Bantoș
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:94 %
Vint:2,06 m/s
Thu
4
Fri
6
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău