Cererea Greciei privind despăgubirile de război ar trebui examinată de CIJ. Polonia nu are argumente valide (raport)

  • 10 Iulie 2019 17:32
Cererea Greciei privind despăgubirile de război ar trebui examinată de CIJ. Polonia nu are argumente valide (raport)

Bundestag-ul german (camera legislativă inferioară) a emis un raport prin care pune sub semnul întrebării decizia guvernului federal de a respinge cererea Greciei privind acordarea de despăgubiri pentru ocupația nazistă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

'Poziția guvernului federal este acceptabilă în conformitate cu dreptul internațional, dar nu este în niciun caz obligatorie', afirmă raportul, comandat de partidul Die Linke (stânga radicală) și consultat miercuri de agenția dpa.

Grecia cere despăgubiri pentru pagubele de război și crimele comise în timpul ocupației naziste asupra țării în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Atena a calculat că Germania îi datorează 332 miliarde de euro, precum și plata unui 'împrumut' forțat al naziștilor de la Banca Greciei.

Fostul premier grec Alexis Tsipras a înaintat în iunie o cerere oficială privind inițierea de negocieri, dar guvernul german a replicat că subiectul a fost 'închis din puncte de vedere juridic și politic'.

Germania consideră subiectul închis odată cu semnarea în 1990 a Tratatului reglementărilor finale cu privire la Germania, care a pus bazele juridice internaționale pentru reunificarea țării.

Raportul Bundestag-ului afirmă însă că problema ar trebui să fie examinată de Curtea Internațională de Justiție (CIJ).

Raportul face referire și la o cerere a Poloniei privind acordarea de despăgubiri, autorii germani afirmând că 'nu au putut identifica argumente juridice valide' în ea, întrucât Polonia a refuzat în mod expres ocazia de a solicita despăgubiri în 1953 și 1970.

În replică, deputatul polonez Arkadiusz Mularczyk, care conduce o comisie însărcinată cu elaborarea unui raport în legătură cu reparațiile de război, a afirmat că raportul Bundestag-ului contravine dreptului internațional și constituie un efort de a submina solidaritatea dintre Polonia și Grecia.

Poziția prezentată în expertiză 'nu este conformă nici cu dreptul internațional, nici cu faptele', a declarat Mularczyk, subliniind că 'nu există niciun document' care să arate că Polonia ar fi renunțat vreodată la dreptul de a cere despăgubiri pentru ocupația germană din cel de-al Doilea Război Mondial.

sursa: AGERPRES

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Probleme la zi
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:94 %
Vint:1,54 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Arhivă Radio Chișinău