Ceremonii de comemorare în memoria pilotului MIG 21 Lancer care s-a prăbușit în România. Momentul impactului (VIDEO)
-
08 Iulie 2018 16:34
Ministerul Apărării de la București va organiza luni dimineață, în unitățile militare din România și din teatrele de operații, ceremonii de comemorare în memoria locotenent-comandorului Florin Rotaru, care și-a pierdut viața după ce avionul de vânătoare MIG 21 Lancer, pe care-l conducea, s-a prăbușit la Fetești, anunță Rador
Totodată, ministrul român al Apărării, Mihai Fifor, a dat ordin să fie sistate toate zborurile de instrucție cu aeronave de tip MIG 21 Lancer, până la finalizarea anchetei privind cauzele prăbușirii avionului la show-ul aviatic de la Fetești, transmite MEDIAFAX.
Pilotul a făcut tot posibilul să nu îi pună în pericol pe cei aproape 3.000 de oameni care participau la eveniment, așa că în loc să se catapulteze, a preferat să facă niște manevre și să ducă avionul cât mai departe, pe câmp, relatează Digi24.
Momentul impactului cu solul a fost surprins de fotograful Cătălin Groșan.
Colegii pilotului sunt convinși că acesta nu a făcut nicio greșeală, iar cea mai probabilă cauză a prăbușirii e o defecțiune a avionului.
Aparatul participa la un show aviatic. Florin Rotaru avea 36 de ani și îndeplinea funcția de pilot-șef în cadrul Escadrilei 861 Aviație luptă, Baza Aeriană 86 Fetești. Procurorii militari au început deja ancheta, iar din ordinul ministrului apărării a fost numită o comisie de investigație tehnică pentru cercetarea împrejurărilor producerii acestei catastrofe aviatice.