Cerealele din Ucraina care tranzitează teritoriul Rep. Moldova nu vor fi supuse controalelor ANSA

  • 12 Iulie 08:22
Cerealele din Ucraina care tranzitează teritoriul Rep. Moldova nu vor fi supuse controalelor ANSA

Deputații au aprobat ieri, 11 iulie, un proiect de lege ce prevede exceptarea de la controlul Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor a cerealelor originare din Ucraina, care sunt transportate în regim de tranzit pe teritoriul Republicii Moldova.

Documentul propune instituirea unei derogări de la prevederile Legii cu privire la protecția plantelor și carantina fitosanitară, prin care cerealele ce provin din Ucraina și sunt transportate prin punctele de trecere a frontierei de stat, intrare Giurgiulești – Reni și ieșire Giurgiulești – Galați, precum și transportate pe cale feroviară, pentru care se solicită plasarea sub regim de tranzit, să nu fie supuse controlului ANSA. Această derogare se va aplica până la 14 septembrie 2024.

Inițiativa a fost propusă de Alexandr Trubca, președintele Comisiei pentru agricultură și industrie alimentară. Trubca susține că legea va soluționa problema tranzitului mărfurilor de origine non-animală și va reduce aglomerația la frontiera R. Moldova, atât la intrare, cât și la ieșire, ca urmare a creșterii fluxului de mărfuri din Ucraina.

Având în vedere că aceste mărfuri tranzitează Republica Moldova în mijloace de transport specializate, riscul introducerii organismelor de carantină este considerat redus. În caz de accidente, transportatorii sunt obligați să notifice ANSA în termen de două ore”, se arată în comunicatul de presă emis de Legislativ.

Inițiativa legislativă a fost aprobată în a doua lectură cu 59 de voturi.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
2,18
Cer senin
Umiditate:86 %
Vint:7,72 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău