Centrul Pompidou din Paris, închis pentru renovări extinse, care vor dura trei ani

  • 26 Ianuarie 2021 13:41
Centrul Pompidou din Paris, închis pentru renovări extinse, care vor dura trei ani

Centrul Pompidou din Paris, unul dintre cele mai importante muzee de artă modernă și contemporană din lume și, totodată, unul dintre cele mai originale spații arhitecturale din capitala Franței, se va închide la sfârșitul anului 2023 pentru ample lucrări de renovare, care vor dura până la începutul anului 2027, informează AFP, prelu

"Am avut pe masă două opțiuni, una consta în restaurarea Centrului menținându-l deschis, cealaltă viza închiderea sa completă. Am ales a doua variantă, pentru că se va dovedi mai scurtă ca durată și puțin mai ieftină", a declarat ministrul francez al Culturii, Roselyne Bachelot, pentru cotidianul Le Figaro.

În acest muzeu național de artă modernă, inaugurat în 1977 în centrul capitalei franceze, astfel de lucrări extinse nu au avut loc niciodată. Costul lor a fost estimat la aproximativ 200 de milioane de euro, au precizat reprezentanții Centrului Pompidou. Lucrările vor demara spre sfârșitul anului 2023 și se vor încheia la finalul lui 2026, centrul urmând să fie redeschis în prima parte a anului 2027, pentru a marca cea de-a 50-a sa aniversare.

"Nu este ușor să anunți o închidere într-o perioadă în care ești deja închis", a recunoscut președintele Centrului Pompidou, Serge Lasvignes. El a ținut să reafirme și anumite asigurări, spunând că "principiul general este acela că nu vor exista concedieri" în rândul celor aproximativ o mie de angajați ai centrului.

La finalul unor consultări începute în 2011, Ministerul Culturii din Franța a aprobat sâmbăta trecută schema generală a lucrărilor de renovare a acestei clădiri cu o arhitectură unică, dominată de tuburi și schele uriașe din oțel. Astfel, lucrările vor dura doar trei ani, în loc de șapte ani dacă închiderea Centrului Pompidou ar fi fost una parțială. Ele vor include îndepărtarea azbestului, renovări complexe pentru a răspunde normelor de securitate, normelor tehnice, de combatere a incendiilor, pentru a permite realizarea unor economii de energie și a unui acces mai bun pentru persoanele cu handicap.

Serge Lasvignes, al cărui mandat se va încheia la jumătatea anului 2021, speră că "un centru complet nou, cu noi propuneri adresate publicului larg, va determina o creștere a numărului de vizitatori", în condițiile în care închiderea centrului va duce și la o reducere a unora dintre costuri. "Va trebui să găsim finanțare", a recunoscut el. "Nu avem aceste mijloace din resurse proprii, deci acest lucru înseamnă că va trebui să existe credite de stat și va trebui să găsim formule de mecenat, să facem apel la resurse speciale. Imaginea unui nou Centru Pompidou poate să le intereseze pe marile companii", a precizat Serge Lasvignes.

Biblioteca (BPI), principala sală de lectură publică din Paris, va dispune de un spațiu provizoriu, cu o suprafață cuprinsă între 7.000 și 10.000 de metri pătrați.
Susținerea Centrului Pompidou-Metz va fi consolidată. Centrul de conservare și de creație din Massy, o localitate din Regiunea Pariziană, se va deschide în decembrie 2025 și va include un spațiu pentru expoziții și activități pluridisciplinare amenajat pe o suprafață de 2.500 de metri pătrați. Președintele Centrului Pompidou va propune în diverse medii o serie de expoziții-cheie pentru a consolida prezența acestuia pe plan internațional, în afara centrelor afiliate ce există deja în Shanghai, Malaga și Bruxelles.

Serge Lasvignes consideră că strategia cea mai potrivită este aceea care se va baza într-o manieră mai consistentă pe "amprenta Pompidou": pluridisciplinaritate și angajament în marile dezbateri care au loc în rândul societății - egalitate, lupta împotriva discriminărilor, schimbările climatice.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Arena Națională
Meteo Chișinău
0,52
Cer senin
Umiditate:82 %
Vint:6,17 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău