Centrul pentru Combaterea Dezinformării va trece în subordinea Președinției. BCS cere desființarea instituției
-
12 Iunie 19:17
Centrul pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării va trece din subordinea Legislativului în cea a Președintelui Republicii Moldova și va fi redenumit în Centrul pentru Comunicare Strategică și Contracarare a Dezinformării, potrivit unui proiect de lege adoptat în primă lectură de Parlament. Deputații PAS susțin că măsura este esențială pentru apărarea spațiului informațional împotriva influențelor rusești, în timp ce socialiștii cer desființarea instituției, transmite Radio Chișinău.
Potrivit noilor modificări, Directorul centrului va deveni membru al Consiliului Suprem de Securitate și va fi numit de Președinte, iar instituția își va concentra eforturile în domeniul contracarării dezinformării prin prevenirea și educația publicului, se spune în proiect.
În opinia reprezentanților opoziției, rezultatele Centrului timp de doi ani de activitate au fost nule. Ei susțin că centrul ar trebui mai degrabă lichidat, decât trecut în subordinea președintelui. Deputatul Blocului socialiștilor și comuniștilor, Grigore Novac.
„Care a fost eficiența lui până acum? Voi ați fost pentru crearea centrului și spuneați că este necesar. Acum spuneți că el nu este chiar necesar și trebuie trecut peste drum la Președinție. Voi puteți să mutați mobila în tura asta, dar nu se schimbă esența”, a declarat Grigore Novac.
Pe de altă parte, Președintele Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp, unul dintre autorii proiectului, a atras atenția asupra pericolelor propagandei și dezinformării, subliniind impactul negativ pe care acestea îl au asupra societății și securității naționale în general.
„Noi cunoaștem cum aceste instituții organizează toată schema de propagandă, grupările, diferite pagini de Facebook, cum are loc atacul online, mesajele cum se construiesc. Pentru ca să poți contracara propaganda trebuie să știi exact ce narative sunt aruncate în spațiul public. Faptul că se monitorizează rețelele sociale și felul cum are loc construcția propagandei, asta pe voi vă doare”, a menționat Lilian Carp.
Inițiativa legislativă, elaborată de un grup de deputați PAS, urmează a fi examinată de Parlament în cea de-a doua lectură.
Centrul pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării a fost creat în 2023 la inițiativa președintei Maia Sandu. Misiunea acestuia este de a consolida cooperarea între instituții în lupta împotriva dezinformării, manipulării și ingerințelor străine, care prezintă pericol sau pot prejudicia securitatea națională și periclita realizarea intereselor naționale.

