Centrul municipiului Ungheni a fost renovat cu sprijinul UE

  • 02 Iunie 2022 15:15
Centrul municipiului Ungheni a fost renovat cu sprijinul UE

Piața Independenței din centrul municipiului Ungheni a fost ieri inaugurată oficial, după o reparație capitală, care a durat zece luni, în cadrul unui proiect regional susținut de Uniunea Europeană, transmite MOLDPRES.

„S-a muncit intens, fiind pavată o suprafață de 4000 metri pătrați, cu un havuz complex. Au fost plantate 15 magnolii, s-au instalat 40 de bănci. A fost renovat sistemul de iluminat și construit un sistem acustic. Urmează să fie instalate și coșuri de gunoi moderne.

Astfel, Piața Independenței, menționată inițial ca piața administrativă într-un proiect urbanistic al Ungheniului, realizat de arhitectul N. Iudin în 1952 și prevăzută pentru parade de tip sovietic, inclusiv militare, a devenit acum un loc prietenos și atractiv pentru toți locuitorii municipiului Ungheni”, indică Primăria Ungheni, potrivit sursei citate.

Toate lucrările au fost posibile grație suportului oferit de Uniunea Europeană în cadrul Programului EU4Moldova: Regiuni-cheie.

„La aproape doi ani de la lansarea acestui program, centrul municipiului Ungheni a fost cu adevărat modernizat, fiind realizate mai multe proiecte de infrastructură, datorită asistenței financiare în valoare de 1375400 de euro, oferită de UE. Piața Independenței a devenit pietonală, str. Națională a fost reabilitată, parcările adiacente au fost amenajate”, rezumă un comunicat al administrației din Ungheni.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
0,52
Cer senin
Umiditate:82 %
Vint:6,17 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău