Centrul de excelență în viticultură și vinificație din Chișinău va avea un incubator de educație antreprenorială, grație finanțării USAID

  • 07 Iulie 2021 12:48
Centrul de excelență în viticultură și vinificație din Chișinău va avea un incubator de educație antreprenorială, grație finanțării USAID

Elevii care își fac studiile la Centrul de excelență în viticultură și vinificație din Chișinău (CVVC) vor putea să învețe specificul unei afaceri în sectorul agricol, în cadrul unui incubator de educație antreprenorială. Instituția va dispune de propriul incubator datorită unui Acord de Grant în cadrul Proiectului Agricultura Performantă în Moldova, finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), transmite MOLDPRES.

Grantul cu o valoare totală de 358 mii de lei, va fi implementat până în luna iunie a anului viitor, transmite sursa citată

Potrivit finanțatorilor, obiectivul este de a iniția un program  de mentorat și coaching pentru un grup de 10-15 persoane, care vor fi instruite în domeniul antreprenorial. De asemenea, se dorește fortificarea capacităților CVVC pentru asigurarea continuității incubatorului de educație antreprenorială și dezvoltarea acestuia drept o platformă de instruire în inițierea unei afaceri sau recalificare pentru antreprenorii din sectorul agricol.

Astfel, în cadrul modulelor de instruire, participanții vor învăța cum să planifice o afacere, cum să își înregistreze compania și să gestioneze capitalul uman, să gestioneze financiar afacerea, vor învăța elemente de finanțare, marketing, comunicare și negociere în afaceri etc.

Elevii vor învăța și vor obține experiență de la experți, dar și companii private din domeniul agrar, horticol și vitivinicol.

Incubatorul de educație antreprenorială va fi amenajat și pentru desfășurarea conferințelor, seminarelor, atelierelor de lucru, meselor rotunde tematice. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
21,63
Cer senin
Umiditate:16 %
Vint:1,54 m/s
Sat
16
Sun
13
Mon
11
Tue
10
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău