Centenarul Marii Uniri | Primul premier al României întregite, omagiat în comuna sa natală

  • 19 Martie 2018 18:08
Centenarul Marii Uniri | Primul premier al României întregite, omagiat în comuna sa natală

Primul premier al României întregite, Alexandru Vaida Voevod, a fost omagiat, luni, în comuna sa natală, Bobâlna, de către localnici și oficialități, în cadrul unui eveniment organizat de Prefectura Cluj și primăria din localitate.

Potrivit reprezentanților Prefecturii Cluj, aceasta a fost prima manifestare publică din țară, în acest an al Centenarului, care a avut ca scop omagierea unei personalități implicate în realizarea Marii Uniri.

La evenimentul dedicat omului politic a participat și nepotul său, Mircea Vaida Voevod, care avea cinci ani când a murit bunicul său, în 1950. Acesta a spus că știe, totuși, cât de multe sacrificii a făcut pentru realizarea Unirii.

„Alexandru Vaida Voevod ca bunic era un om bun, un om blând. Ca om politic a fost un om intransigent și un luptător, un militant cum puțini au fost pe aceste meleaguri. Țin minte, am citit o scrisoare a bunicii mele care spune că bunicul meu și-a cheltuit jumătate din întreaga avere pentru Unire, în lupta aceasta pentru realizarea Unirii. Îi vânduse bunicii mele chiar și bijuteriile de familie pentru această cauză nobilă. Dar de fapt noblețea acestei lupte a fost Unirea", a spus Mircea Vaida Voevod.

Profesorul clujean consideră că nu este întâmplător că un luptător pentru realizarea Unirii s-a născut tocmai în locul în care a avut loc primul război țărănesc din Trasilvania, în 1437, și că bunicul bunicului său, Alexandru Bohățel, care a fost căpitan al districtului grăniceresc al Năsăudului, participant la revoluția din 1848 și un apropiat al lui Avram Iancu, i-a călăuzit lui Alexandru Vaida Voevod întreaga educație, insuflându-i și iubirea pentru țară.

În Bobâlna se află și conacul în care s-a născut Alexandru Vaida Voevod, astăzi o ruină, în care omul politic a conceput, potrivit nepotului său, declarația de autodeterminare a „poporului român din Transilvana și Banat, pe care a citit-o în Parlamentul de la Budapesta".

În cadrul evenimentului a avut loc și o slujbă religioasă oficiată de mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuț. Prefectul Ioan Aurel Cherecheș, primarul orașului Dej, Costan Morar și deputatul Cornei Itu au fost de asemenea prezenți la eveniment, iar profesorul Ioan Cîrja, din cadrul Universității Babeș-Bolyai a fost cel care a evocat personalitatea lui Alexandru Vaida Voevod.

Tot cu această ocazie, Veronica Oroș, o localnică care a împlinit recent 100 de ani, a primit din partea comunității un premiu. De asemenea, școala din localitate va primi, cu această ocazie, numele cunoscutului om politic.

Personalitate a României interbelice, Alexandru Vaida-Voevod a avut o contribuție deosebit de importantă la înfăptuirea Unirii Transilvaniei cu România. Declarația de independență a Transilvaniei, adoptată în ședința de la Oradea, a fost citită în Parlamentul de la Budapesta de către Alexandru Vaida-Voevod în luna octombrie 1918. Tot Vaida-Voevod a fost unul dintre cei patru delegați ardeleni - alături de Vasile Goldiș, respectiv episcopii Iuliu Hossu și Miron Cristea - care i-au înmânat regelui Ferdinand I Rezoluția Marii Uniri pentru a fi ratificată. De asemenea, Alexandru Vaida-Voevod a fost cel dintâi premier al României Mari.

Alexandru Vaida Voevod s-a născut în 27 februarie 1872, iar luni s-au împlinit 68 de ani de la moartea sa, în 19 martie 1950. Omul politic, care de formație era medic, a fost de trei ori premier al României, pentru perioade relativ scurte de timp. Primul mandat l-a deținut între 9 decembrie 1919 și 19 martie 1920. Următoarele mandate au fost între 6 iunie-13 octombrie 1932 și 14 ianuarie-14 noiembrie 1933.

Sursa: Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
2,18
Ploaie ușoară
Umiditate:99 %
Vint:5,66 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
0
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău