Celebrul actor Mihai Volontir va fi comemorat la Academia de Științe a Moldovei

  • 19 Martie 2024 08:39
Celebrul actor Mihai Volontir va fi comemorat la Academia de Științe a Moldovei

La începutul acestei primăveri, pe 9 martie, celebrul actor și om de cultură Mihai Volontir ar fi împlinit 90 de ani. În cei 57 ani de activitate, regretatul actor a realizat peste 120 de roluri în teatru și film. Personajul lui Budulai din serialul TV „Țiganul” i-a adus actorului celebritate în întreg spațiul ex-URSS, precum și în întreaga lume. La 30 aprilie 2009, cu ocazia celei de-a 75-a aniversări, Mihai Volontir a fost distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei de Științe a Moldovei pentru succesele obținute în dezvoltarea artei teatrale și cinematografice. S-a stins din viață la vârsta de 81 ani, în urma unei grave maladii.

Academia de Științe a Moldovei, Centrul Studiul Artelor al Institutului Patrimoniului Cultural și Întreprinderea Editorial-Poligrafică „Știința” organizează marți, 19 martie, cu începere de la ora 10.00, în Sala Mică de conferințe a AȘM, et. 2 (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 1), masa rotundă cu genericul „Actorul Mihai Volontir: Armonia contrariilor, consacrată aniversării a 90-a de la nașterea actorului de teatru și film Mihai Volontir.

 Conform Programului de lucru al mesei rotunde, cuvânt de salut către participanții de la manifestare vor rosti dr. Ion Ursu, directorul Institutului Patrimoniului Cultural, Ion Hadârcă, vicepreședinte al AȘM, Alexandru Grecu, președintele Uniunii Teatrale din Republica Moldova, Virgiliu Mărgineanu, președintele Uniunii Cineaștilor din Republica Moldova.

Autorii comunicărilor științifice sunt cunoscuți exegeți din domeniu: dr. hab. Ana-Maria Plămădeală Enigma harului actoricesc al lui Mihai Volontir; acad. Mihai Cimpoi Actorul Mihai Volontir: unirea antitezelor; dr. Larisa Ungureanu Mihai Volontir: actor de teatru și film; dr. Ana Ghilaș Teatralitatea actorului Mihai VolontirLarisa Turea Mihai Volontir ca un zid de cetate.  Informații privind viața și activitatea omagiatului vor prezenta Pavel Balan, operator de film și Valentina Plugaru, director de producție.

Programul mesei rotunde preconizează și lansarea cărții „Mihai Volontir sau despre vocația omenescului”. Pe marginea acestui volum se vor expune Gheorghe Prini, directorul Întreprinderii Editorial-Poligrafice „Știința”; Mihai Papuc, responsabil de ediție; Ana-Maria Plămădeală și Dumitru Olărescu, coordonatorii acestei lucrări.

În contextul comemorării, se înscrie și lansarea filmului documentar „Iubirile lui Mihai Volontir (scenariu Dumitru Olărescu, regia Vlad Druc și Mircea Chistruga).

Prezintă: Dumitru Olărescu.

Amintim că Mihai Volontir a fost deputat în primul Parlament și a votat la 27 august 1991 Declarația de Independență a Republicii Moldova. Este unul dintre primii cavaleri ai „Ordinului Republicii”. A fost distins cu Premiul de Stat al RSSM și cu Premiul de Stat al Federației Ruse „Frații Vasiliev”. În anul 2000, Mihai Volontir a fost desemnat drept cel mai bun actor al secolului XX din cinematografia moldovenească.

La eveniment sunt invitați membrii Secției Științe Sociale, Economice, Umanistice și Arte, cercetătorii din domeniul studiul artelor și toți acei care l-au iubit și apreciat pe talentatul și carismaticul actor de la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Bălți Mihai Volontir.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
-2,82
Nori împrăștiați
Umiditate:44 %
Vint:4,12 m/s
Fri
-3
Sat
-3
Sun
-3
Mon
-1
Tue
-0

Ultimele știri

Vacanța de primăvară va fi mai mare în acest an. Câte zile se vor odihni elevii

Vacanța de primăvară va fi mai mare în acest an. Câte zile se vor odihni elevii

Infrastructura de transport între Republica Moldova și România, discutată la București

Infrastructura de transport între Republica Moldova și România, discutată la București

Dan Perciun, după perchezițiile la Centrul de Excelență în Medicină și Farmacie din Chișinău: „Corupția și educația sunt incompatibile”

Dan Perciun, după perchezițiile la Centrul de Excelență în Medicină și Farmacie din Chișinău: „Corupția și educația sunt incompatibile”

Dacia va produce o mașină electrică în Europa, care va costa mai puțin de 18.000 de euro

Dacia va produce o mașină electrică în Europa, care va costa mai puțin de 18.000 de euro

FOTO | Maia Sandu, despre Premiul Reinhard Mohn acordat de Germania: „O recunoaștere a muncii tuturor celor care cred în libertate și construiesc o Moldovă mai bună”

FOTO | Maia Sandu, despre Premiul Reinhard Mohn acordat de Germania: „O recunoaștere a muncii tuturor celor care cred în libertate și construiesc o Moldovă mai bună”

Ministrul Mediului din România, Mircea Fechet, în vizită la Chișinău: „România are expertiza și tehnologiile necesare pentru a sprijini Republica Moldova în domeniul protecției mediului” (FOTO)

Ministrul Mediului din România, Mircea Fechet, în vizită la Chișinău: „România are expertiza și tehnologiile necesare pentru a sprijini Republica Moldova în domeniul protecției mediului” (FOTO)

Comisia Europeană îi răspunde lui Trump: Volodimir Zelenski este un președinte „ales legitim” prin alegeri „libere și corecte”, iar Ucraina este „o democrație”

Comisia Europeană îi răspunde lui Trump: Volodimir Zelenski este un președinte „ales legitim” prin alegeri „libere și corecte”, iar Ucraina este „o democrație”

Ambasadorul României la Chișinău, Cristian-Leon Țurcanu, a discutat cu reprezentanții CEC despre alegerile din 2025 de pe ambele maluri ale Prutului

Ambasadorul României la Chișinău, Cristian-Leon Țurcanu, a discutat cu reprezentanții CEC despre alegerile din 2025 de pe ambele maluri ale Prutului

Ora de Vârf | Ion Tăbârță: „Planul de creștere economică, în valoare de 1,9 miliarde de euro, este cel mai mare pachet de sprijin obținut de Republica Moldova de la independență încoace” (Audio)

Ora de Vârf | Ion Tăbârță: „Planul de creștere economică, în valoare de 1,9 miliarde de euro, este cel mai mare pachet de sprijin obținut de Republica Moldova de la independență încoace” (Audio)

Ofițerii CNA au descins la Centrul de Excelență în Medicină și Farmacie „Raisa Pacalo”: Directorul, contabilul și alți doi angajați au fost reținuți

Ofițerii CNA au descins la Centrul de Excelență în Medicină și Farmacie „Raisa Pacalo”: Directorul, contabilul și alți doi angajați au fost reținuți

Arhivă Radio Chișinău