Celebrele cabine telefonice roșii din Marea Britanie ajută acum la salvarea de vieți

  • 15 Martie 2021 19:12
Celebrele cabine telefonice roșii din Marea Britanie ajută acum la salvarea de vieți

Mai multe mii de foste cabine telefonice roșii din Marea Britanie au fost transformate în defibrilatoare, mini muzee de istorie sau galerii de artă, a anunțat luni grupul britanic de telecomunicații BT, fostul monopol de telefonie, transmite DPA, preluat de Agerpres.

Începând din 2008, peste 6.600 de foste cabine telefonice roșii au fost adoptate de comunitățile britanice, grație unui program denumit "Adopt a Kiosk", precizează BT într-un comunicat de presă. Conform acestui program, derulat de BT, oamenii pot plăti o liră sterlină (1,39 dolari) pentru a adopta o fostă cabină telefonică și a o converti în ceva nou.

Grupul de telecomunicații precizează că aproape 4.000 de cabine telefonice sunt încă disponibile pe întreg teritoriul Marii Britanii, și a îndemnat comunitățile locale să profite de această schemă pentru a ajuta la transformarea lor pentru secolul 21.

"În condițiile în care majoritatea oamenilor utilizează telefoane mobile, acest lucru a condus la o scădere dramatică a numărului de apeluri telefonice efectuate de la telefoanele publice", a declarat purtătorul de cuvânt de la BT, James Browne. "În prezent, ne eficientizăm parcul de telefoane publice pentru a-l face adecvat pentru viitor, iar schema "Adopt a Kiosk" permite comunităților locale din Marea Britanie să își păstreze cabina telefonică și să îi ofere un nou scop pentru comunitate", a adăugat James Browne.

De exemplu, în Patrick Brompton, un sat din North Yorkshire, Anglia, comunitatea locală a instalat defibrilatoare în fostele cabine telefonice roșii. "Nimeni nu mai utilizează telefoane publice dar sunt emblematice, în special în zonele rurale cum este a noastră, așa că am dorit să le păstrăm din punct de vedere al patrimoniului", a spus Brian Whitehead, vicepreședintele consiliului parohial local.

Alături de regină și autobuzele roșii cu etaj, cabinele telefonice au fost multă vreme simboluri ale Marii Britanii.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
14,24
Cer senin
Umiditate:47 %
Vint:1,54 m/s
Sat
15
Sun
13
Mon
11
Tue
10
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău