Celebrarea limbii – între fetiș și relativizare

  • 29 August 2017 16:15
Celebrarea limbii – între fetiș și relativizare

O dezbatere publică privind vorbirea corectă, cu genericul „Celebrarea limbii – între fetiș și relativizare”, va avea loc pe 31 august, în cadrul programului dedicat Sărbătorii Limbii Române.

De ce sărbătorim limba o data pe an, iar în restul timpului o vorbim ca „de obicei”? Este celebrarea limbii prin poezii, ode, melodii o fetișizare a limbii pentru a deghiza caracterul normativ, pe alocuri opresiv, al limbii corecte? Cum putem evita fetișizarea limbii fără a cădea în relativism, adică vorbirea în limba rurală sau în limbajul suburbiei ca o pretins limbaj autentic?

Acestea și alte întrebări vor fi adresate în cadrul unei discuții despre vorbirea corectă și celebrarea limbii române în Republica Moldova pornind de la cartea „Limba de hârtie” de Tamara Cărăuș (Cartier 2017).

Evenimentul va avea loc joi, 31 august 2017, ora 11.00, în Gradina Publică Ștefan cel Mare.

La discuție vor participa: Mircea V. Ciobanu, Iraida Condrea, Dumitru Crudu, Constantin Șchiopu, Tamara Cărăuș.

Dacă nu admitem că limba e un sistem de reguli și convenții pe care trebuie să le cunoaștem și să le respectăm, vom face din limbă un fetiș. Ne vom închina, îi vom cânta ode și poezii, o vom celebra în zile anumite, iar în restul timpului vom vorbi ca întotdeauna: alții cu evlavie, unii corect, alții cum (le) iese… Iar serbarea limbii e ca o celebrare a zeului limbii ca să se îndure de noi, să ne ierte greșelile comise timp de un an, și apoi să putem greși din nou”. (Tamara Cărăuș, Limba de hârtie).

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-0,04
Cer senin
Umiditate:94 %
Vint:4,12 m/s
Sat
3
Sun
1
Mon
1
Tue
-0
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău