Cea mai buna perioadă de observare este după miezul nopții până dimineața. Orice meteor al cărui traiectorie inversă ajunge în constelația Cassiopeia (între Cassiopeia și Perseu) este o "perseidă". Din fericire, anul acesta Luna se va afla într-o fază mică și va apune la ora 23, lăsându-ne un cer întunecat pentru observarea meteorilor, potrivit www.astro-urseanu.ro.

În timpul perioadei de activitate maximă a Perseidelor, din acest an, Pământul va trece aproape de un traseu a prafului stelar asociat cometei C/1852 K1, potrivit calendarului ploilor de meteori stabilite pentru 2021 de International Meteor Organization (IMO), fapt care poate conduce la o creștere în amploare a "ploii de stele". C/1852 K1 (Chacornac) este o cometă non-periodică descoperită la 15 mai 1852 de astronomul francez Jean Chacornac, considerată a fi sursa actuală de meteori Eta Eridanids.

Fenomenul de "stea căzătoare" este foarte bine cunoscut. Dâra luminoasă de pe cer este lăsată de o particulă sub 1 mm diametru ce arde în atmosfera Pământului, la frecarea cu aerul. Pentru o fracțiune de secundă se vede acest fenomen, denumit de astronomi meteor (stea căzătoare), produs de particula de praf cosmic care arde în atmosferă. Pietroiul care cade pe Pământ se numește meteorit, potrivit www.astro-urseanu.ro..

Activitatea Perseidelor a început, ca de altfel în fiecare an, pe data de 17 iulie și se va încheia la 24 august. În perioada maximă, pe un cer senin, se pot observa 100 de meteori într-o oră, potrivit NASA.

În mod constant, Pământul întâlnește un nor de praf și pietre eliberate de cometa Swift-Tuttle, în același punct al orbitei planetei noastre, adică în aceeași perioadă a anului, iulie-august. Viteza de coliziune dintre particulele cometei și atmosfera terestră atinge chiar 59 km/s. Chiar dacă particulele norului sunt rareori mai mari decât un bob de mazăre, viteza foarte mare cu care se deplasează dă acestor proiectile minuscule o energie uluitoare. Frecarea cu aerul le frânează, ele se încălzesc și ionizează o lungă coadă de aer în drumul lor.

"Ploaie de stele" are radiantul în constelația Perseu, de unde i se trage și numele. Constelația Perseu (în latină Perseus) este o constelație din emisfera nordică traversată de Calea Lactee, potrivit www.timeanddate.com. Este bogată în stele, printre care și steaua dublă Algol. Aceasta este prima stea variabilă descoperită, ea fiind observată și de către arabi.

Curentul de meteori al Perseidelor este cel mai cunoscut, de populația întregului Pământ, dintre toți curenții majori de peste an, atât datorită faptului că el a prezentat de-a lungul timpului o activitate regulată (fiind observat de cel puțin 2000 de ani), cât și pentru simplul motiv că perioada sa de activitate îndelungată oferă condiții ideale de observare pentru cei din emisfera nordică. Este unul dintre cei mai dinamici curenți meteori, datorită trecerii, în 1992, a cometei-părinte, Swift-Tuttle, la periheliu - punctul cel mai apropiat de Soare - ocazie cu care s-a produs o intensificare a activității. Frecvența meteorilor a fost de 400 pe oră în 1991 și 1992, apoi a scăzut la circa 100 pe oră în 1999.

În mișcarea sa pe orbită, Pământul întâlnește curenții de meteori în aceleași zone, punctul lor maxim de activitate producându-se într-o anumită perioadă a anului. Acești curenți de meteori poartă denumirea constelației sau a stelei în dreptul căreia este situat radiantul: Perseide, Leonide, Aqaride, Capricornide. Primele observații despre vizibilitatea unui astfel de fenomen se găsesc în cronici chinezești, unde se spune că, în anul 36, într-o singură noapte au fost văzuți peste 100 de meteori.

Primul observator care a determinat rata orară a curentului de meteori al Perseidelor a fost Eduard Heis, care, în 1839, a numărat 160 de meteori pe oră. Calculul orbitei Perseidelor a fost realizat între 1864-1866 de Giovanni Schiparelli (1835-1910). El a constatat o strânsă legătură a fenomenului cu orbita cometei Swift-Tuttle, care trece prin apropierea Soarelui o dată la 120 de ani. Numele de Perseide a fost dat tot de Schiparelli în 1866.