Cele nouă victime ale accidentului din sectorul Buiucani rămân internate la spital

  • 02 Octombrie 2019 16:05
Cele nouă victime ale accidentului din sectorul Buiucani rămân internate la spital

Nouă persoane traumatizate în accidentul din sectorul Buiucani rămân internate la Spitalul de Urgență. Femeia care a stat două zile la reanimare se simte mai bine și a fost transferată într-o secție de profil, iar șoferița care a provocat accidentul rămâne în stare gravă la terapie intensivă. Informația a fost prezentată în cadrul unui briefing de conducerea Institutului de Medicină Urgentă din capitală, comunică MOLDPRES.

Potrivit vicedirectorului medical, Igor Curov, astăzi, a fost operată la femur încă o victimă a accidentului.  Șoferița rămâne conectată la aparatele de respirație dirijată și cel mai probabil va mai avea nevoie de intervenții chirurgicale. „Restul pacienților sunt în stare satisfăcătoare și beneficiază de tratament conform protocoalelor", a spus Curov.

Conform sursei citate, după accidentul din 30 septembrie, la urgență au ajuns 25 de persoane: 15 femei și 10 bărbați. Cel mai tânăr pacient are 19 ani, iar cel mai în vârstă 67 de ani.

Gravul accident de la Buiucani a fost discutat și la ședința de astăzi a Guvernului. Premierul Maia Sandu a cerut structurilor de resort înăsprirea legislației în privința șoferilor care urcă în stare de ebrietate la volan.

Accidentul în urma căruia 25 de persoane au fost traumatizate, iar un pasager a decedat, a avut loc luni, 30 septembrie, la intersecția bulevardului Alba Iulia cu strada Onisifor Ghibu. Un autoturism de model Porsche Cayenne, condus cu viteză de o șoferiță în vârstă de 33 de ani, a tamponat un troleibuz ce circula pe ruta 21 și l-a proiectat pe acostament.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal Chișinău
Meteo Chișinău
11,63
Cer senin
Umiditate:74 %
Vint:3,09 m/s
Sat
16
Sun
17
Mon
19
Tue
16
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău