Cele mai bogate 5 familii regale din Europa: Familia de pe locul I are o avere de 5 miliarde de dolari

  • 26 Mai 2018 15:04
Cele mai bogate 5 familii regale din Europa: Familia de pe locul I are o avere de 5 miliarde de dolari

Averea reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, de peste 500 de milioane de dolari, pălește ca amploare în fața averii celorlalte familii regale din Europa, potrivit Business Insider.

În timp ce britanicii au cea mai populară familie regală din tot continentul, nu o au și pe cea mai înstărită.

Cea mai bogată familie regală din continentul european este cea a Prințului Hans Adam II care conduce Liechtenstein, un stat cu aproximativ 30.000 de locuitori.

Averea prințului se ridică la 5 miliarde de dolari. Prințul Hans Adam II primește o alocație de 270.000 de dolari pe lună în loc de salariul. Alocația îi este dată pentru cheltuieli, iar suma poate părea mică față de alte familii regale.

Averea acestuia provine în mare parte din banca privată pe care o deține – LGT Group și din investițiile pe care acesta le-a făcut prin Fundația Prințului de Liechtehstein, care are în portofoliu imobiliare, păduri și active viticole.

Pe locul doi, se situează familia Marelui Duce Henri din Luxembourg, care se ridică la o avere de 4 miliarde de dolari.

Marea Familie Ducală din Luxembourg nu primește salariu, dar încasează în fiecare an aproximativ 320.000 de dolari.

Bugetul pe 2017 a cuprins și suma de 12 milioane de dolari care a fost orientată spre renovarea locuinței Marelui Duce. Aministrarea, controlul și randamentele furnizate de averea regală a Casei Marelui Duce îi aparțin exclusiv deținătorului coroanei.

Prințul Albert al II-lea din Monaco, care deține un sfert din pământurile peste care domnește, este al treilea în top, cu o avere netă de 1 miliard de dolari.

Acesta mai deține o proprietate în valoare de 754.000 de dolari, o colecție de mașini antice, acțiuni în resortul Societe de Bains de Mer din Monte Carlo și o colecție de timbre rare. Familia regală din Monaco a cheltuit 52,7 milioane de dolari în 2015.

Averea cuprinsă între 500 și 600 de milioane de dolari o situează pe Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii pe locul patru în acest clasament.

Cea mai mare parte din avere vine din Domeniul Coroanei, care include Palatul Buckingham și bijuteriile coroanei. În timp ce Domeniul Coroanei aparține statului britanic și nu Reginei, aceasta deține două reședințe: Castelul Balmoral și Palatul Sandringham.

Potrivit Forbes, averea Reginei Elisabeta a II-a se ridică la 530 de milioane de dolari.

Topul celor mai bogate cinci familii regale din Europa este încheiat de Regina Beatrix din Olanda, cu o avere de peste 200 de milioane de dolari.

Regina a abdicat de la tron în 2013, dar a rămas cea mai proeminentă figură a regalității olandeze.

Actualul Rege al Olandei, Regele Willem-Alexander, a primit un buget de 47 de milioane de dolari, care acoperă vizitele oficiale și cele de peste hotare. De asemenea, el are și o avere personală clădită din imobiliare, investiții și o participație în compania Shell Oil.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
21,24
Cer senin
Umiditate:30 %
Vint:2,06 m/s
Sat
16
Sun
13
Mon
11
Tue
10
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău