Cele 12 tapiserii ale lui Rafael s-au întors după cinci secole în Capela Sixtină
-
17 Februarie 2020 20:00
Toate cele 12 tapiserii create de maestrul renascentist italian Rafael, contemporan și rival al lui Michelangelo, au revenit după cinci secole în Capela Sixtină de la Vatican, informează Reuters.
Pentru prima dată după o jumătate de mileniu, toate cele 12 tapiserii realizate de Rafael au fost fost expuse pe pereții Capelei Sixtine în unul dintre evenimentele organizate pe plan mondial în 2020 pentru a comemora împlinirea a cinci secole de la moartea artistului. "Au fost concepute pentru acest spațiu și ne-am gândit că aceasta este cea mai bună manieră de a îi aduce un omagiu", a declarat Barbara Jetta, directoarea Muzeelor Vaticanului.
Tapiseriile, care au fost țesute la Bruxelles în renumitul atelier condus de Pieter van Aelst pe baza schițelor create de Rafael, descriu scene din Faptele Apostolilor, precum Uciderea cu pietre a Sfântului Ștefan și Sfântul Pavel predicând în Atena.
Timp de o săptămână, aceste opere de artă vor rămâne în Capela Sixtină, unde s-au mai aflat în intervalul cuprins între momentul în care Michelangelo a terminat să picteze tavanul în 1512 și momentul în care același artist a început să picteze uriașa frescă "Judecata de Apoi" pe zidul din spatele altarului principal, în 1536.
Toate cele 12 tapiserii, realizate din mătase, lână și fire din aur și argint, au fost minuțios restaurate de conservatorii Muzeelor Vaticanului în ultimii zece ani.
Șapte dintre tapiserii, comandate de papa Leon al X-lea, au fost expuse în Capela Sixtină pe 26 decembrie 1519, de Sfântul Ștefan. Rafael se afla probabil acolo și a putut să le vadă, însă tânărul artist italian a murit după patru luni, la vârsta de 37 de ani. Celelalte cinci lucrări au fost finalizate după moartea sa.
"Ultima înregistrare cu toate cele 12 lucrări expuse în Capela Sixtină datează de la sfârșitul anilor 1500", a declarat Alessandra Rodolfo, curatoarea expoziției.
Expozițiile precedente, dintre care unele au durat doar câteva ore sau o zi, au inclus doar cele mai mari 10 tapiserii, din care unele au dimensiuni de 6 x 5 metri. Alte două tapiserii sunt înguste și montate în poziție verticală, figurând ca monturi care le încadrează pe celelalte zece.
Cele 12 tapiserii ale lui Rafael sunt expuse de obicei prin rotație în Muzeele Vaticanului, sub ecrane de protecție și în spații cu climatizare controlată.
Conservatorii și experții în restaurare de la Muzeele Vaticanului au fost de accord ca toate cele 12 tapiserii să fie prezentate în același timp într-o expoziție timp de o săptămână, parțial pentru a proteja aceste opere delicate, dar și pentru că unele dintre ele urmează să fie împrumutate altor muzee.
Una dintre ele va fi expusă în curând la Scuderie del Quirinale din Roma, iar o alta la National Gallery din Londra, spre sfârșitul acestui an.