Cel puțin cinci morți și 16 răniți într-un atac aerian asupra Harkov
-
19 Mai 15:25
Cel puțin cinci persoane au fost ucise și 16 rănite duminică, într-o zonă de recreere din afara orașului Harkov, în urma unor lovituri aeriene ruse, au anunțat oficiali locali citați de Reuters, scrie Agerpres.
Bilanțul morților și răniților a fost anunțat de primarul din Harkov, Igor Terehov, notează sursa.
"Exploziile auzite la Harkov în jurul prânzului s-au produs într-o suburbie din apropiere. Două rachete ruse au lovit un centru de recreere unde oamenii se relaxau, ucigând cinci persoane și rănind alte 16", a afirmat el pe rețeaua de mesagerie Telegram.
Corespondenții Reuters au văzut zona de recreere distrusă după ce salvatorii de la fața locului spun că a fost o explozie puternică, urmată de o a doua 15-20 de minute mai târziu.
Valentina, o femeie de 69 de ani care trăia în apropiere de complex, era acasă când s-a produs explozia. Ea le-a spus plângând ziariștilor că soțul ei a fost ucis în explozie.
Era lângă apă, a relatat ea, arătând zona unde acum se mai află doar un crater, dărâmături și cadavre. "Este foarte dureros să-mi pierd casa, soțul, tot ce am pe lume. Ei (rușii) sunt animale, de ce trebuie să omoare oameni?", a mai spus ea.
În ultimele săptămâni, orașul Harkov și regiunea cu același nume au fost vizate constant de atacuri cu rachete rusești și bombe ghidate, în contextul în care trupele ruse au lansat o ofensivă în nord-estul regiunii.
"Nu erau soldați aici. Era duminică, oamenii au venit aici pentru a se odihni, copii urmau să fie aici, femei însărcinate, odihnindu-se, încercând să trăiască normal", a declarat Yaroslav Trofimko, inspector de poliție la poliția locală.