Cel puțin 3.000 de persoane au murit în Ucraina pentru că nu au avut acces la tratamente de la începutul războiului (OMS)

  • 10 Mai 2022 18:13
Cel puțin 3.000 de persoane au murit în Ucraina pentru că nu au avut acces la tratamente de la începutul războiului (OMS)

Directorul biroului pentru Europa al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) a declarat marți că cel puțin 3.000 de persoane au murit în Ucraina de la începutul invaziei ruse din luna februarie pentru că nu au avut acces la tratamente împotriva unor boli cronice, informează Reuters.

Până marți, această agenție pentru sănătate din cadrul ONU a documentat aproximativ 200 de atacuri comise în Ucraina asupra unor unități medicale, iar în prezent puține spitale ucrainene sunt funcționale, a precizat Hans Kluge, directorul biroului regional pentru Europa din cadrul OMS, la o întâlnire la care au participat miniștrii Sănătății din cele 53 de state europene afiliate la OMS, precum și colegi cu rang înalt din OMS, relatează Agerpres.

"Patruzeci de procente din familiile ucrainene au cel puțin un membru care are nevoie de tratament pentru o boală cronică și pe care nu pot să îl primească, fapt care duce la un număr estimat de cel puțin 3.000 de decese premature", a declarat Hans Kluge, menționând boli precum SIDA și cancer.

Matilda Bogner, șefa misiunii ONU de monitorizare a drepturilor omului în Ucraina, a declarat marți că rata mortalității a crescut în această țară din cauza lipsei de acces la tratamente medicale.

"Dreptul la sănătate a fost sever afectat în întreaga țară", a spus ea. În subsolul aglomerat al unei școli din Iahidne, 10 persoane vârstnice au murit pentru că nu au putut să părăsească acel adăpost în condiții de siguranță, a precizat Matilda Bogner într-o conferință de presă separată.

Reprezentanți ai OMS au declarat săptămâna trecută că au început să strângă dovezi pentru o posibilă anchetă privind crime de război săvârșite în urma unor atacuri comise de Rusia. Moscova a negat acuzațiile precedente formulate de Ucraina și de țările occidentale privind posibile crime de război și a negat, de asemenea, că a țintit civili în acest război.

Sesiunea specială OMS, organizată la Copenhaga și la care mulți reprezentanți au participat virtual, a adoptat o rezoluție care ar putea să ducă la închiderea biroului regional al OMS din Rusia și la suspendarea ședințelor sale în această țară.

Trimisul Rusiei la OMS, Andrei Plutnițki, a votat împotriva rezoluției și a spus că este "extrem de dezamăgit".

Au existat însă și voci care au criticat măsurile OMS, spunând că această organizație nu a adoptat măsuri suficient de drastice. "Închiderea biroului OMS din Rusia pare o măsură blândă. Președintelui rus Vladimir Putin nu îi pasă", a declarat Lawrence Gostin, profesor la Facultatea de Drept Georgetown din Washington.

Mai mulți diplomați au declarat pentru Reuters că au renunțat la inițiativele lor privind suspendarea Rusiei din comitetul executiv al OMS din cauza unor formalități legale, deși membrii organizației ar putea să voteze spre sfârșitul acestei luni pentru înghețarea dreptului de vot al acestei țări.

Rusia se referă la acțiunile sale desfășurate în Ucraina după data de 24 februarie prin sintagma "operațiune militară specială", concepută pentru a dezarma această țară și pentru a elimina ceea ce Kremlinul denumește naționalism anti-rusesc instigat de Occident.

Ucraina și țările occidentale afirmă că Rusia a declanșat un război de agresiune neprovocat.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
7,74
Ploaie ușoară
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Thu
4
Arhivă Radio Chișinău