"Cel puțin 3.000 de delfini au murit în Marea Neagră din cauza războiului"
-
27 Iunie 2022 10:15
Cel puțin trei mii de delfini au murit în Marea Neagră din cauza războiului din Ucraina, a declarat un biolog ucrainean citat de agenția EFE și preluat de Agerpres.
''Spre deosebire de anii anteriori, delfinii mor acum din cauza activităților militare în Marea Neagră, din cauza războiului barbar și fără sens'' al Rusiei, a scris pe Facebook biologul ucrainean Ivan Rusev.
Acesta a mai menționat că primește în continuare informații despre moartea delfinilor în zonele de coastă ale României și Bulgariei, iar concluziile analizelor efectuate pe baza articolelor de presă pe acest subiect din țările riverane Mării Negre ''nu sunt încurajatoare''.
Dacă anterior delfinii mureau pentru că ajungeau captivi în plasele de pescuit, mai ales în partea de nord-est a Mării Negre, acum ei sunt uciși cu precădere de activitățile navelor militare.
''Sonarele puternice și exploziile perturbă delicatul sistem de orientare al animalelor și acești delfini orbi mor de foame, nemaifiind capabili să captureze pești'', explică cercetătorul ucrainean. În plus, din cauza organismului slăbit delfinii capătă mai ușor boli infecțioase care de asemenea îi ucid.