Cel mai vizitat muzeu din lume a depășit pragul de zece milioane de vizitatori în 2018

  • 03 Ianuarie 2019 13:19
Cel mai vizitat muzeu din lume a depășit pragul de zece milioane de vizitatori în 2018

Cel mai vizitat muzeu din lume, Luvru, a depășit pragul de zece milioane de vizitatori în 2018, cifră pe care nu a atins-o nicio altă galerie de artă din lume, a anunțat conducerea acestuia.

"Pentru prima dată în istoria sa, și cred că pentru prima dată în istoria muzeelor, mai mult de zece milioane de persoane au vizitat Luvru în 2018", a declarat joi pentru AFP Jean-Luc Martinez, președintele-director al muzeului parizian, Jean-Luc Martinez.

În 2018, numărul vizitatorilor care au pășit pragul muzeului a fost de 10,2 milioane, ceea ce reprezintă o creștere cu 25% față de anul anterior, potrivit EFE. Trei sferturi dintre aceștia au fost străini, în special din Statele Unite, China, țări din Uniunea Europeană (Spania, Germania, Italia și Regatul Unit), precum și din Brazilia, precizează instituția într-un comunicat publicat joi.

Recordul anterior, cu 9,7 milioane de vizitatori, a fost realizat de Luvru în 2012, care a coincis cu inaugurarea Departamentului de artă islamică și cu expozițiile dedicate lui Leonardo da Vinci și Rafael. După acel an, vizitele au scăzut drastic, în special din cauza valului de atacuri teroriste de la Paris din 2015.

În 2018, una dintre principalele atracții a fost expoziția Delacroix, vizionată de aproape 540.000 de vizitatori între 29 martie și 23 iulie. În plus, în 2018, 565.000 de elevi au ajuns la Luvru în vizite școlare. În total, mai mult de jumătate dintre vizitatori au avut sub 30 de ani și aproape o cincime mai puțin de 18 ani.

Jean-Luc Martinez și-a exprimat satisfacția față de acest "succes" conferit de cifre, dar a subliniat că "nu este vorba de a primi mai mulți vizitatori, ci de a-i primi mai bine". El s-a referit la o serie de îmbunătățiri care au fost realizate în ultimii ani, cum ar fi schimbarea semnalizării, traducerea unor texte, reînnoirea infrastructurii sub piramida ce servește drept intrare în muzeu sau biletele cu program, măsură care a redus cozile.

Pe de altă parte, aproximativ un milion de oameni au vizitat expozițiile la care Luvru a participat în străinătate, la Madrid, Barcelona, Tokyo sau Teheran.

sursa: AGERPRES

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri Radio Chișinău
Meteo Chișinău
15,52
Cer acoperit de nori
Umiditate:58 %
Vint:5,14 m/s
Wed
14
Thu
16
Fri
12
Sat
13
Sun
15
Arhivă Radio Chișinău