Cel mai periculos loc de pe Pământ. "Dacă am călători în timp în acest loc, probabil că nu am supraviețui"

  • 03 Mai 2020 11:27
Cel mai periculos loc de pe Pământ.

Un studiu paleontologic a dezvăluit care a fost cel mai înfricoșător loc de pe pământ, în urmă cu 100 de milioane de ani, scrie CNN. Cercetătorii au descoperit într-o porțiune a deșertului Sahara, în sud-estul Marocului, fosile ale celor mai mari și periculoși dinozauri de pradă, scrie Digi24.ro

Analiza fosilelor care datează din Cretacic, descoperite în apropierea graniței cu Algeria, atestă prezența în zonă a numeroase specii de dinozauri carnivori, reptile asemănătoare cu crocodilii și alți prădători care puteau zbura.

Aceste creaturi au cutreierat Pământul cu aproximativ 95 de milioane de ani înainte de apariția primilor strămoși ai omului, dar „dacă am avea o mașină a timpului și am putea călători în acest loc, probabil că nu vom supraviețui pentru mult timp”, a afirmat paleontologul Nizar Ibrahim și autor al studiului.

Potrivit cercetătorului, acești prădători s-au hrănit cu peștii de “mărimea unei mașini” care au populat fluviul ce străbătea porțiunea deșertică.

Matthew Lamanna, paleontolog și cercetător în cadrul Muzeului de Istorie Nurală din Pittsburgh, a descris, pe baza analizei fosilelor, acești dinozauri mai înfricoșători decât T-Rex. Printre speciile care au populat zona respectivă se numără Carcharodontosaurus, un dinozaur care ar fi semănat cu un Tyrannosaurus Rex, dar „cu un cap mai îngust și brațe mai lungi cu câte trei gheare".

Un alt exemplu, Spinosaurus, care putea ajunge la 7 metri lungime, avea o coadă neobișnuit de lată, asemănătoare unei vâsle și care avea funcționalitatea pe care o au cozile de crocodili, făcând posibilă deplasarea prin apă, conform unui studiu publicat în ediția de miercuri a jurnalului Nature. Spinosaurus a primit numele de la proiecțiile masive ale vertebrelor sale care formau o creastă osoasă cu lungimea de 1,6 metri pe spatele acestor animale.

Pornind de la botul alungit și dinții conici, similari crocodililor, paleontologii au ajuns la concluzia că acest animal se hrănea preponderent cu pești.

Sursa:Digi24.ro

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
21,24
Cer senin
Umiditate:52 %
Vint:4,12 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
14
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău