Cehia se opune decuplării Ucrainei de Republica Moldova în procesul de aderare la UE
-
12 August 15:15

Ministrul ceh de externe, Jan Lipavský, a declarat că țara sa se opune decuplării Ucrainei de Repblica Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Potrivit „Evropeiska Pravda”, Lipavský a făcut declarația respectivă marți, în cadrul unei conferințe de presă comune cu omologul său ucrainean, Andri Sibiha, transmite Rador.
În timpul vizitei sale la Kiev, Lipavský a afirmat că Cehia susține deschiderea cât mai rapidă a primului cluster de negocieri privind aderarea Ucrainei la UE. Totodată, oficialul a avertizat că Cehia este împotriva "decuplării", adică a separării Ucrainei și Moldovei în acest proces.
„Desigur, susținem deschiderea primului cluster de negocieri cât mai curând posibil și, cu siguranță, nu suntem de acord cu separarea inutilă a procesului care are loc acum împreună cu Moldova”, a subliniat ministrul.
Jan Lipavský a reamintit, de asemenea, că aderarea la UE nu poate fi realizată fără îndeplinirea recomandărilor-cheie privind reforma justiției și combaterea corupției.
Începutul efectiv al negocierilor de aderare vizând Ucraina este blocat de premierul ungar, Viktor Orbán, care folosește în mod activ tema aderării la UE în scopuri politice interne. Autoritățile ungare au organizat un sondaj manipulator în rândul cetățenilor cu privire la acceptarea aderării Ucrainei la UE, susținând că 95% dintre respondenți s-au pronunțat împotrivă.
Veto-ul Ungariei a ridicat problema „ruperii” pachetului Ucraina-Moldova, pentru a nu afecta poziția președintei de la Chișinău, Maia Sandu, înaintea alegerilor parlamentare din toamnă. Totuși, în cadrul UE există speranța că veto-ul lui Orbán va fi depășit în curând, odată cu începerea președinției daneze la Consiliul UE, astfel că acest scenariu a fost deocamdată evitat. Danemarca, la începutul mandatului său la conducerea Consiliului UE, a promis să exercite presiune maximă asupra Ungariei pentru deblocarea demarării negocierilor cu Ucraina.