CEC planifică ample acțiuni de informare a cetățenilor Republicii Moldova în domeniul electoral
-
25 Martie 2018 09:53
Comisia Electorală Centrală (CEC) și Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral (CICDE) vor desfășura, pe parcursul anului 2018, o amplă campanie de educare și informare a cetățenilor în domeniul electoral.
Astfel, în lunile aprilie și mai, va fi organizată o Campanie mobilă de informare electorală cu genericul „Democrația contează”, informează CEC, precizând că vor fi organizate întâlniri cu cetățenii în cel puțin 16 circumscripții electorale.
Un microbuz personalizat al campaniei va face turul R. Moldova. Subiectele discuției cu cetățenii vor fi: noile modificări ale Codului Electoral, informații cu privire la noile proceduri electorale, importanța participării la vot, rolul funcționarilor electorali, liderilor locali și a diasporei etc.
Instruirea tinerilor alegători va fi o altă prioritate a planului de comunicare în 2018. Va fi organizată în două runde — primăvara și toamna — o “Săptămână electorală în școli”. Vor avea loc lecții informative în cadrul orelor de dirigenție, educație civică, psihologie, istorie , etc.
Campania se va desfășura în cadrul Proiectului „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente”, implementat de PNUD Moldova cu suportul financiar al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Ambasadei Marii Britanii la Chișinău prin intermediul Fondului pentru Buna Guvernare și al Ambasadei Olandei prin Programul Matra.”