CEC a stabilit cuantumul subvențiilor de la bugetul de stat pentru partide în 2021
-
19 Ianuarie 2021 16:55
Comisia Electorală Centrală a stabilit cuantumul lunar al subvențiilor de la bugetul de stat pentru anul 2021 destinate partidelor politice. Mărimea acestora se stabilește conform performanțelor obținute la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, alegerile locale generale din 20 octombrie 2019 și alegerile prezidențiale din 1 noiembrie 2020, transmite IPN.
În conformitate cu prevederile legale, cuantumul subvențiilor se distribuie în felul următor: câte 30% – partidelor politice proporțional cu performanțele obținute în alegerile parlamentare și partidelor politice proporțional cu performanțele obținute în alegerile locale generale; 15% – partidelor politice proporțional cu performanțele obținute în alegerile prezidențiale; 7,5% – partidelor politice proporțional cu femeile alese efectiv în cadrul alegerilor parlamentare; 7,5% – partidelor politice proporțional cu femeile alese efectiv în cadrul alegerilor locale; 5% – partidelor politice proporțional cu tinerii aleși efectiv în cadrul alegerilor parlamentare; 5% – partidelor politice proporțional cu tinerii aleși efectiv în cadrul alegerilor locale.
Astfel, potrivit hotărârii CEC, cuantumul subvenției lunare constituie: 0,3131604 lei – pentru fiecare vot valabil exprimat la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019; 0,2943115 lei – pentru fiecare vot valabil exprimat la alegerile locale generale din 20 octombrie 2019; 0,4696923 lei – pentru fiecare vot valabil exprimat la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie 2020; 8 209,2548077 lei – pentru fiecare femeie aleasă efectiv în cadrul alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019; 51,8185543 lei – pentru fiecare femeie aleasă efectiv în cadrul alegerilor locale generale din 20 octombrie 2019 constituie; 10 945,6730769 lei – pentru fiecare tânăr ales efectiv în cadrul alegerilor parlamentare din 24 februarie 2019 și 84,2473357 lei – pentru fiecare tânăr ales efectiv în cadrul alegerilor locale generale din 20 octombrie 2019.
Subvențiile alocate de la bugetul de stat vor fi virate, lunar, în conturile bancare deschise în acest scop de către partidele politice.